dcsimg

Associations

provided by BioImages, the virtual fieldguide, UK
In Great Britain and/or Ireland:
Foodplant / mycorrhiza / ectomycorrhiza
fruitbody of Amanita vaginata is ectomycorrhizal with live root of Betula
Remarks: Other: uncertain

Foodplant / mycorrhiza / ectomycorrhiza
fruitbody of Amanita vaginata is ectomycorrhizal with live root of Fagus
Remarks: Other: uncertain
Other: major host/prey

Foodplant / mycorrhiza / ectomycorrhiza
fruitbody of Amanita vaginata is ectomycorrhizal with live root of Quercus
Remarks: Other: uncertain
Other: major host/prey

Foodplant / mycorrhiza / ectomycorrhiza
fruitbody of Amanita vaginata is ectomycorrhizal with live root of Corylus
Remarks: Other: uncertain

license
cc-by-nc-sa-3.0
copyright
BioImages
project
BioImages

123pilze.de ( German )

provided by EOL authors

Guidance for identification

license
cc-publicdomain
original
visit source
partner site
EOL authors

Amanita vaginata ( Asturian )

provided by wikipedia AST
Amanita vaginata
Carauterístiques micolóxiques
Symbol question.svg
El sombreru ye mamelonáu
Free gills icon2.png
Les llámines son llibres
Ring and volva stipe icon.png
El pie tien aniellu y volva
White spore print icon.png
Espores de color blancu
Mycorrhizal ecology icon.png
Edible toxicity icon.png
Comestibilidá: comestible[editar datos en Wikidata]

.


Amanita vaginata (tamién llamada, n'España,[1] cucumela o amanita enfundada) ye un fungu basidiomiceto del orde Agaricales, qu'habita tantu montes de coníferes como de frondosas. El so cuerpu granible brota dende mediaos de branu a mediaos de seronda. Ye una cogorda comestible dempués de cocida, anque non demasiáu apreciada, pola so fraxilidá. L'epítetu específicu vaginata significa "con vaina, enfundada". Al igual que A. fulva, pertenez al subxéneru Amanita, seición Vaginatae,[2][3] de la que ye la especie tipo y na que se clasifiquen unes 13 especies, toes elles ensin aniellu, de diversos colores –blancu, gris o marrón en delles tonalidaes– y d'aspeutu asemeyáu.[1]

Descripción

La cogorda tien un sombreru abuxáu, d'ente 6 y 10 centímetros de diámetru, primeramente acampanáu, que s'apandar conforme maurez el cuerpu granible. Na so etapa plana, amuesa un pequeñu mamelón nel centru. Tien un cantu estriáu bien llamativu. Les llámines son llibres, blanques y bien apertaes. El pie mide ente 12 y 15 centímetros de llargu, llixeramente cebreado, delgáu y más estrechu na parte más cercana al sombreru. Puede ser blancu o gris pardusco claru. Presenta volva blanca y lobulada. La so carne ye blanca, fráxil y de golor y sabor poco marcaos.[1]

Referencies

  1. 1,0 1,1 1,2 Grünert, H.; Grünert, R (1984). Guíes de Naturaleza Blume: Cogordes (t. orixinal:"Pilze"). Blume, 26. ISBN 84-87535-11-9.
  2. Corner, Y.J.H.; Bas, C.. «The genus Amanita in Singapore and Malaya» (n'inglés). Persoonia 2.
  3. Bas, C.. «Morphology and subdivision of Amanita and a monograph of its section Lepidella» (n'inglés). Persoonia 5.

Ver tamién

Enllaces esternos

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia authors and editors
original
visit source
partner site
wikipedia AST

Amanita vaginata: Brief Summary ( Asturian )

provided by wikipedia AST

.


Amanita vaginata (tamién llamada, n'España, cucumela o amanita enfundada) ye un fungu basidiomiceto del orde Agaricales, qu'habita tantu montes de coníferes como de frondosas. El so cuerpu granible brota dende mediaos de branu a mediaos de seronda. Ye una cogorda comestible dempués de cocida, anque non demasiáu apreciada, pola so fraxilidá. L'epítetu específicu vaginata significa "con vaina, enfundada". Al igual que A. fulva, pertenez al subxéneru Amanita, seición Vaginatae, de la que ye la especie tipo y na que se clasifiquen unes 13 especies, toes elles ensin aniellu, de diversos colores –blancu, gris o marrón en delles tonalidaes– y d'aspeutu asemeyáu.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia authors and editors
original
visit source
partner site
wikipedia AST

Pentinella ( Catalan; Valencian )

provided by wikipedia CA
Taxonomia Super-regneEukaryotaRegneFungiClasseAgaricomycetesOrdreAgaricalesFamíliaAmanitaceaeGènereAmanitaEspècieAmanita vaginata
(Bull.) Lam., 1783
NomenclaturaBasiònim Agaricus vaginatus TradueixModifica les dades a Wikidata
 src=
Exemplar fotografiat a Bèlgica.
 src=
Exemplar belga
 src=
Exemplar jove

La pentinella,[1] pentinella vera o candela (Amanita vaginata; "vaginata" ve del llatí i significa "embeinada" per la volva que embolcalla el peu com si fos una beina) és un tipus de bolet pertanyent a la família de les amanitàcies.

Morfologia

  • Té un barret de 5 a 8 cm de color gris i aprimat, molt característic, en forma de campana i marge estriat, a causa de les làmines que afloren a la superfície a prop del marge, la qual cosa justifica el nom de pentinella.
  • Les làmines són blanques i lliures.
  • El peu és més prim a dalt que a baix, no té anell i està embolcallat a la part de baix per una volva en sac, membranosa, alta i estreta.
  • Cutícula separable.
  • Superfície mai verrucosa.
  • És de carn blanca, dolça, minsa i extremadament fràgil.[2]

Hàbitat

Aquest bolet és molt comú a Catalunya i tant se'l troba dins els boscos com a les clarianes i als marges i, fins i tot, als prats i la muntanya. Aquells que viuen en els boscos són de mida més modesta, però els que surten en marges i a camp obert es fan molt grossos. La varietat més típica és de color gris (var. grisea), però se'n troben d'altres colors: groc ataronjat (var. fulva) o ben blancs (var. alba).

Ús

És un bolet comestible relativament bo, malgrat la poca carn que sol tindre. És possible confondre'l amb les amanites mortals (A. phalloides, A. verna, etc.), ja que els atributs d'aquestes darreres (color, presència d'anell, etc.) poden ser modificats per la pluja, el pas d'animals i l'edat, i creure que són pentinelles.[3]

Altres denominacions científiques ja obsoletes

  • Agaricus plumbeus Schaeff., 1774
  • Agaricus vaginatus Bull., (1783) [1782-83]
  • Agaricus vaginatus var. griseus DC.
  • Amanita livida Pers.
  • Amanita plumbea (Schaeff.) anon. ined.,
  • Amanita vaginata (Bull.) Lam., 1783
  • Amanita vaginata f. battarrae (Boud.) Contu [com a "battarae"], 1986
  • Amanita vaginata f. grisea (DC.) E.-J. Gilbert, 1918
  • Amanita vaginata f. grisea (DC.) Veselý, (1933)
  • Amanita vaginata f. livida (Gillet) E.-J. Gilbert, 1918
  • Amanita vaginata f. plumbea (Schaeff.) E.-J. Gilbert, 1918
  • Amanita vaginata f. plumbea (Schaeff.) L. Maire, 1910
  • Amanita vaginata f. violacea (Jacz.) Veselý, 1933
  • Amanita vaginata subsp. plumbea (Schaeff.) Konrad & Maubl., 1924
  • Amanita vaginata var. grisea (DC.) Quél. & Bataille, 1902
  • Amanita vaginata var. livida (Pers.) Gillet, 1874
  • Amanita vaginata var. plumbea (Bull.) Quél. & Bataille, 1902
  • Amanita violacea Jacz., 1923
  • Amanitopsis albida (Bull.) S. Imai, (1933)
  • Amanitopsis plumbea (Schaeff.) J. Schröt., (1889)
  • Amanitopsis vaginata (Bull.) Roze [com a "vaginatus"], 1876
  • Amanitopsis vaginata var. plumbea (Bull.) Konrad & Maubl., 1924
  • Amanitopsis vaginata var. violacea (Jacz.) E.-J. Gilbert, 1941

Referències

  1. Cuello Subirana, Josep. Els noms dels bolets. Bellaterra: Lynx, 2007, p. 493. ISBN 978-84-96553-39-2.
  2. Gràcia, Enric: Caçadors de bolets. La guia. Televisió de Catalunya, SA i Edicions La Magrana, SA. Barcelona, setembre del 2005.ISBN 84-7871-405-7. Pàg. 91.
  3. Pascual, Ramon: Els bolets (on surten, com es coneixen, com es cuinen). Editorial Pòrtic, S.A., Barcelona, octubre del 1997. Col·lecció Els manuals de Pòrtic, núm. 1. ISBN 84-7306-965-X, planes 104-105.


Bibliografia


Enllaços externs

En altres projectes de Wikimedia:
Commons
Commons (Galeria)
Commons
Commons (Categoria) Modifica l'enllaç a Wikidata
Viquiespècies
Viquiespècies
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autors i editors de Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia CA

Pentinella: Brief Summary ( Catalan; Valencian )

provided by wikipedia CA
 src= Exemplar fotografiat a Bèlgica.  src= Exemplar belga  src= Exemplar jove

La pentinella, pentinella vera o candela (Amanita vaginata; "vaginata" ve del llatí i significa "embeinada" per la volva que embolcalla el peu com si fos una beina) és un tipus de bolet pertanyent a la família de les amanitàcies.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autors i editors de Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia CA

Muchomůrka pošvatá ( Czech )

provided by wikipedia CZ

Muchomůrka pošvatá, jiným názvem pošvatka obecná (Amanita vaginata) je hojně se vyskytující stopkovýtrusná houba. Roste ve všech typech lesů, převážně však na kyselých půdách.[1]

Vědecká synonyma

  • Agaricus plumbeus Schaeff[2]
  • Agaricus hyalinus Schaeff. [3]
  • Agaricus hyperboreus P. Karst.[3]
  • Agaricus strangulatus Fr.[3]
  • Agaricus urceolatus Viv.[3]
  • Agaricus urceolatus var. spadiceus Viv.[3]
  • Agaricus vaginatus Bull.[3]
  • Amanita livida Pers.[3]
  • Amanita violacea Jacz.[3]
  • Amanitopsis albida (Bull.) S. Imai[3]

Další názvy

  • katmanka pošvatá[2]
  • pošvatka pochvatá[2]
  • muchomůrka pochvatá[4]
  • pošvatka obecná[4]

Vzhled

Makroskopický

Klobouk je zprvu zvoncovitě vyklenutý, poté plochý, uprostřed s hrbolem. Povrch klobouku je hladký, lysý, se zbytky plachetky. Okraj klobouku je výrazně rýhovaný. Barva je hnědošedá, místy do stříbřita.[1]

Lupeny jsou stále bílé, husté a u třeně volné.[4]

Třeň dosahuje běžně délky 10 až 15 cm. Směrem nahoru se zužuje. Barva kolísá mezi bílou a rozličnými odstíny světle šedé. Povrch je hladký či velmi jemně vločkatý. Třeň je zasazený do pochvy.[4] Vnitřní část třeně je dutá.[2]

Prstenec pošvatka nemá.[1]

Dužnina je křehká, bílé barvy, má jemnou chuť a prakticky žádnou vůni.[4]

Mikroskopický

Výtrusný prach je bílý.[4]

Výskyt

Muchomůrka pošvatá se hojně vyskytuje v listnatých i jehličnatých lesích, od nížin až po horské oblasti. Zvláště se objevuje pod duby a buky a na kyselých půdách. Roste od června do října.[5] Amanita vaginata je rozšířená téměř po celém světě, všude kde roste je dosti hojná. Vyrůstá jednotlivě i v menších skupinách.[6] Jedná se o velmi běžný druh.[2]

Záměna

Pošvatky se celkovou plachetkou podobají jedovaté muchomůrce jízlivé a zelené, dají se však poznat podle báze třeně. Okraj klobouku je navíc výrazně radiálně rýhovaný. Pošvatky nemají prstenec a jen vzácně mají zbytky plachetky na klobouku.[4]

Bez rizika je záměna s muchomůrkou Maireho[7](A. mairei Foley). Ta je robustnější a často mívá bílé zbytky plachetky na klobouku. Navíc je to houba velmi vzácná.[4]

Zajímavosti

Muchomůrka pošvatá by se neměla jíst syrová a ani nedokonale tepelně zpracovaná. Obsahuje neznámé termolabilní látky a při požití většího množství pokrmu se mohou objevit příznaky otravy. Nutno ji upravovat dosti dlouho jako například václavku. Pro svou křehkost není mezi houbaři moc oblíbená. Sbírat by ji měl jen houbař, který ji velmi dobře zná (možnost záměny). Barevné odrůdy této muchomůrky jsou již uznány za samostatné taxony. Je to celkem cca 8 samostatných taxonů.[8]

Reference

  1. a b c naHoubách.cz: Muchomůrka pošvatá (Amanita vaginata)
  2. a b c d e CHOCHEL, Martin. botany.cz [online]. 9.12. 2008. Dostupné online.
  3. a b c d e f g h i BioLib.cz – [online]. BioLib.cz. Dostupné online.
  4. a b c d e f g h GRÜNERT, Helmut; GRÜNERT, Renate. Houby. Překlad Eva Pátková. 3. vydání. vyd. Praha: Knižní klub, k.s., 2011. 1 s. ISBN 80-7176-183-4. S. 26.
  5. Muchomůrka pošvatá bílá – Amanita vaginata var. alba Gillet – Atlas hub – Houbaření
  6. muchomůrka pošvatá | Naturfoto.cz
  7. Houbaření - Atlas hub – Muchomůrka Maireiho [online]. 2008-2014 [cit. 2015-03-10]. Dostupné online.
  8. BioLib.cz – [online]. BioLib.cz. Dostupné online.

Externí odkazy

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia autoři a editory
original
visit source
partner site
wikipedia CZ

Muchomůrka pošvatá: Brief Summary ( Czech )

provided by wikipedia CZ

Muchomůrka pošvatá, jiným názvem pošvatka obecná (Amanita vaginata) je hojně se vyskytující stopkovýtrusná houba. Roste ve všech typech lesů, převážně však na kyselých půdách.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia autoři a editory
original
visit source
partner site
wikipedia CZ

Grauer Scheidenstreifling ( German )

provided by wikipedia DE

Der Graue Scheidenstreifling (Amanita vaginata, syn. Amanitopsis vaginata und Vaginata plumbea) ist ein häufiger und weit verbreiteter, essbarer Pilz aus der Familie der Wulstlingsverwandten (Amanitaceae). Die Fruchtkörper besitzen graue oder bräunliche, am Rand stark geriefte und bis zu 10 cm breite Hüte sowie einen ringlosen, bereiften Stiel, der am unteren Ende in einer lappigen Hülle steckt.

Merkmale

 src=
Sporen des Grauen Scheidenstreiflings unter dem Lichtmikroskop

Makroskopische Merkmale

Der dünnfleischige Hut misst 3–10 Zentimeter im Durchmesser. Anfangs erscheint der Hut oval, mit fortschreitender Reife zunehmend kegelförmig, gewölbt und schließlich abgeflacht, manchmal mit einem kleinen Buckel.[1] Der dünne Hutrand ist durch die darunterliegenden Lamellen stark gerieft. Die Oberfläche ist grau bis gräulich-braun gefärbt, feucht glänzend und leicht schmierig. Selten können Reste der Gesamthülle (Velum universale) auf dem Hut zurückbleiben. Die weißen Lamellen stehen mäßig gedrängt, sind mit Lamelletten untermischt und bauchig. Entweder erreichen sie den Stiel nicht oder sind daran schmal angewachsen. Bisweilen haben sie eine gräuliche Färbung.[2] Der Sporenpulverabdruck ist weiß. Der schlanke und nach oben leicht verjüngende Stiel ist 8–15, selten bis 22 cm lang und 0,5–2 cm dick, brüchig und zumindest im Alter hohl.[3] Anders als viele andere Scheidenstreiflinge ist er ein Wulstling ohne Wulst, besitzt also keine knollig verdickte Stielbasis. Sie ist von einer lappigen Volva umschlossen, die sich gräulich oder rötlich verfärben kann.[4] Der Pilz bildet keine Teilhülle (Velum partiale) und hat deshalb auch keinen Ring. Die Stieloberfläche ist fein bepudert bis bereift, besonders am oberen Ende. Auch schwache, längsverlaufende Linien können sichtbar sein.[5] Das Fleisch ist weiß, dünn und zeigt auf Druck oder bei Verletzung keine Verfärbung.

Die Varietät alba, der Weiße Scheidenstreifling, ist rein weiß und hat entweder keine Volva oder diese umspannt die Stielbasis nicht.[6]

Mikroskopische Merkmale

Die Sporen sind in den allermeisten Fällen annähernd kugelig geformt, 8 bis 13 Mikrometer im Durchmesser, dünnwandig und nicht amyloid (nimmt also in Melzers Reagenz keine Jodfärbung an).[3] Die Pileipellis (Huthaut) besteht aus faserig verwobenen Hyphen, 2 bis 7 Mikrometer Durchmesser, geliert. Die sporentragenden Zellen, die Basidien, sind 36 bis 52 auf 4 bis 13 Mikrometer, 4-sporig, ohne Schnallen. Die Volva besteht größtenteils aus faserigen Hyphen, 2 bis 8 Mikrometer Durchmesser, aufgeblähte Zellen breitelliptisch, elliptisch, spindel- bis keulenförmig, 40 bis 85 auf 10 bis 35 Mikrometer, größtenteils endständig. Das Stielgewebe besteht aus faserigen Hyphen mit Durchmessern von 2 bis 6 Mikrometer; die aufgeblähten Zellen sind terminal, keulenförmig, längs ausgerichtet, mit Abmessungen von bis zu 289 auf 31 Mikrometer.[2]

Artabgrenzung

Wichtigste Unterscheidungsmerkmale sind eine grau-metallische, nie grünliche Hutoberfläche, ein stark geriefter Hutrand, die von einer sackartigen Volva umhüllte, knollige Stielbasis und das Fehlen eines Stielringes.

Eine gefährliche Verwechslungsmöglichkeit bei hellen Formen ist der Grüne Knollenblätterpilz (Amanita phalloides).

Ähnlich sind andere gleichfarbige oder ringlose Wulstlingsarten wie der Silbergraue Scheidenstreifling (Amanita argentea) oder der Ockergraue Riesen-Scheidenstreifling (Amanita lividopallescens). Weniger ausgeprägte Ähnlichkeit haben Arten wie der Rotbraune Streifling (Amanita fulva), der Orangegelbe Streifling (Amanita crocea) etc.

Anfänger könnten ihn mit ebenfalls ringlosen Scheidlingen (Volvariella, besonders mit Volvaria speciosa) oder sogar mit Champignons (Agaricus) verwechseln. In beiden Fällen werden jedoch die Lamellen rosa.[7][8]

Ökologie und Phänologie

Der Graue Scheidenstreifling wächst als Mykorrhiza-Pilz sowohl in Nadel- als auch in Laubwäldern gemäßigter Zonen. Bekanntlich erscheint er auch häufig in grasbewachsenen Bereichen am Rand von Wäldern, ungepflegten Rasenflächen und in Vorstadtbereichen, wo die Erde kürzlich aufgerissen wurde.[4]

Er fruktifiziert vom Frühjahr (Juni) bis zum Herbst (Oktober) mit einzeln oder zahlreich erscheinenden Fruchtkörpern.[9]

Verbreitung

Die Art ist in Nordamerika und Europa[10] weitverbreitet und häufig. Sie findet sich auch auf den Azoren,[11] und Australien.[12]

Systematik und Taxonomie

Das Art-Epitheton kommt vom lateinischen Wort „vagina“, das so viel wie „Hülle“ oder „Scheide“ bedeutet. „vaginata“ heißt dann etwa „bescheidet“ oder „umhüllt“. Wie auch die deutschsprachige Bezeichnung als Scheidenstreifling bezieht sich dies auf die von der den jungen Pilz umgebenden Gesamthülle (Velum universale) an der Stielbasis hinterbliebene Scheide (Volva).

Die offizielle Erstbeschreibung stammt von Jean Baptiste François Bulliard, der den Pilz in einem 1782 erschienenen dritten Teil seines Werkes „Herbier de la France“ als Agaricus vaginatus (beziehungsweise als „L’agaric vaginé“) beschrieb.[13]

Er wird in die Sektion Vaginatae (Streiflinge) der Untergattung Amanita der Gattung der Wulstlinge (Amanita) einsortiert. Er gilt als Teil eines Artenkomplexes, der die ähnlich aussehenden Wulstlinge Amanita constricta, Amanita pachycolea und Amanita protecta einschließt.[5] Der Rotbraune Streifling (Amanita fulva) wurde einst für eine Varietät von Amanita vaginata gehalten.[14]

Bedeutung

Der Pilz ist roh giftig, gekocht essbar und wird als Speisepilz genutzt, bietet allerdings wenig Substanz. Die meisten Autoren raten vom Verzehr ab, da die Möglichkeit einer Verwechslung mit anderen, giftigen Wulstlingsarten besteht.[3][15][16] Ein Naturführer bemerkt, dass Kühe diesen Pilz gerne fressen.[14]

Einzelnachweise

  1. David Arora: Mushrooms Demystified. a Comprehensive Guide to the Fleshy Fungi. Ten Speed Press, Berkeley, Kalifornien 1986, ISBN 0-89815-169-4, S. 288 (englisch).
  2. a b David T. Jenkins: Amanita of North America. Mad River Press Inc., Eureka, Kalifornien 1986, ISBN 978-0-916422-55-4, S. 71 (englisch).
  3. a b c Donald M. Huffman, Lois H. Tiffany, George Knaphaus, R. A. Healy: Mushrooms and Other Fungi of the Midcontinental United States. 2. Auflage. Bur Oak Guide (University of Iowa Press), Iowa City 2008, ISBN 978-1-58729-627-7, S. 55.
  4. a b M. Kuo: Amanita vaginata (MushroomExpert.Com). Abgerufen am 30. Juli 2009.
  5. a b M. Wood, S. Stevens: California Fungi: Amanita vaginata. In: MykoWeb website. MykoWeb, abgerufen am 30. Juli 2009.
  6. Rodham E. Tulloss: Amanita vaginata var. alba Gillet. Abgerufen am 30. Juli 2009.
  7. Hans E. Laux: Der große Kosmos-Pilzführer. Alle Speisepilze mit ihren giftigen Doppelgängern. Franckh-Kosmos, Stuttgart 2001, ISBN 3-440-08457-4, S. 250.
  8. Markus Flück: Welcher Pilz ist das? 3. Auflage. Franckh-Kosmos Verlag, Stuttgart 2009, ISBN 978-3-440-11561-9, S. 227.
  9. Orson K. Miller junior, Hope H. Miller: North American Mushrooms. a Field Guide to Edible and Inedible Fungi. Falcon Guide, Conn Guilford 2006, ISBN 978-0-7627-3109-1, S. 32 (englisch).
  10. Datenbank der Pilze Österreichs Österreichische Mykologische Gesellschaft
  11. R. W. G. Dennis, D. A. Reid, B. Spooner: The Fungi of the Azores. In: Kew Bulletin. Vol. 32, Nr. 1, 1977, S. 85–136, doi:10.2307/4117263, JSTOR:4117263 (englisch).
  12. R. W. G. Dennis: New or Interesting Queensland Agaricales. In: Kew Bulletin. Vol. 10, Nr. 1, 1955, S. 107–110, doi:10.2307/4113925, JSTOR:4113925 (englisch).
  13. Jean Baptiste François Bulliard: Herbier de la France ou Collection complette des plantes indigenes de ce royaume. leurs proprits, et leurs usages en medecine. Nr. 98. Paris, S. 3 (französisch, archive.org).
  14. a b Bill Russell: Field Guide to Wild Mushrooms of Pennsylvania and the Mid-Atlantic. Pennsylvania State University Press, University Park 2006, ISBN 978-0-271-02891-0, S. 67 (englisch).
  15. Ian R. Hall, Steven L. Stephenson, Peter K. Buchanan, Wang Yun, Anthony L. J. Cole: Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press, Portland, Oregon, USA 2003, ISBN 978-0-88192-586-9 (englisch).
  16. Roger Phillips: Rogers Mushrooms. Mushroom Pictures & Mushroom Reference. (Nicht mehr online verfügbar.) Rogers Plants Ltd., archiviert vom Original am 18. Mai 2008; abgerufen am 30. Juli 2009.
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autoren und Herausgeber von Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia DE

Grauer Scheidenstreifling: Brief Summary ( German )

provided by wikipedia DE

Der Graue Scheidenstreifling (Amanita vaginata, syn. Amanitopsis vaginata und Vaginata plumbea) ist ein häufiger und weit verbreiteter, essbarer Pilz aus der Familie der Wulstlingsverwandten (Amanitaceae). Die Fruchtkörper besitzen graue oder bräunliche, am Rand stark geriefte und bis zu 10 cm breite Hüte sowie einen ringlosen, bereiften Stiel, der am unteren Ende in einer lappigen Hülle steckt.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autoren und Herausgeber von Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia DE

Amanita vaginata

provided by wikipedia EN

Amanita vaginata, commonly known as the grisette or the grisette amanita,[1] is an edible mushroom in the fungus family Amanitaceae. Unlike many other Amanita mushrooms, A. vaginata lacks a ring on the stem. The cap is gray or brownish, 5 to 10 centimetres (2.0 to 3.9 in) in diameter, and has furrows around the edge that duplicate the gill pattern underneath. It has a widespread distribution in North America, and is thought to be part of a species complex that includes other similar-looking Amanitas.

Description

The cap is 3 to 10 centimetres (1.2 to 3.9 in) in diameter and gray to grayish-brown in color; initially the cap is oval, then as it matures it becomes progressively conical, convex, and eventually flattened, sometimes with a small umbo (a rounded elevation in the center of the cap).[2] The gills are white, free (not attached to the stem) to narrowly attached, moderately crowded together, and sometimes have a grayish tint; the lamellulae (small gills that run from the edge of the cap towards the stem) are truncate.[3] The flesh is white and thin, and does not change color upon bruising or injury. The stem is 8 to 22 centimetres (3.1 to 8.7 in) long and 1 to 2 centimetres (0.4 to 0.8 in) thick.[4] Unlike many other Amanitas with stems that are swollen at the base (bulbous), the thickness of the A. vaginata stem is roughly the same at both ends. The stem surface is covered with a finely powdered bloom (pruinose), especially near the top; faint longitudinal lines may be seen.[5] The base of the stem is enclosed in a loose, sack-like volva that may discolor grayish or reddish brown.[6] The spore print is white.

The variant A. vaginata var. alba is pure white, and has a volva that is either absent, or not constricted around the base of the stem.[7]

Amanita vaginata qtl1.jpg

Microscopic features

The spores are roughly spherical, 8–12 μm in diameter, thin-walled, and nonamyloid (that is, not absorbing iodine stain in Melzer's reagent).[4] The pileipellis (cap cuticle) is composed of filamentous interwoven hyphae, 2–7 μm diameter, gelatinized. The spore-bearing cells, the basidia, are 36–52 by 4–13 μm, 4–sterigmate, without clamps. The volva is largely made of filamentous hyphae, 2–8 μm diameter, inflated cells broadly elliptic, elliptical, fusiform, to clavate, 40–85 by 10–35 μm, mostly terminal. The stem tissue is made up of filamentous hyphae with diameters of 2–6 μm; the inflated cells are terminal, club-shaped, longitudinally oriented, with dimensions of up to 289 by 31 μm.[3]

Amanita vaginata.jpg

Similar species

The tawny grisette (Amanita fulva) was once thought to be a variety of A. vaginata.[8] In North America, A. vaginata is considered to be part of a species complex, that includes A. constricta, A. pachycolea and A. protecta.[5]

Edibility

Although not poisonous, most authors advise against consumption due to the possibility of mistaking other poisonous species of Amanita for it.[4][9][10] One source notes that the species is usually regarded as edible but may cause intoxication.[11] One field guide notes that cows enjoy eating this mushroom.[8]

Habitat and distribution

A mycorrhizal species, Amanita vaginata grows singly or numerous in both coniferous and hardwood forests. It has also been noted to occur frequently in grassy areas at the edge of forests, unkempt lawns, and suburban area where the ground has been recently disturbed.[6] A widely distributed and common species, it fruits from the spring to the fall.[12]

This species is widely distributed in North America. It is also found in the Azores,[13] Australia,[14] Iran [15] and Scotland.[16]

References

  1. ^ "Standardized Common Names for Wild Species in Canada". National General Status Working Group. 2020.
  2. ^ Arora D. (1986). Mushrooms Demystified: a Comprehensive Guide to the Fleshy Fungi. Berkeley, Calif: Ten Speed Press. p. 288. ISBN 0-89815-169-4. Internet Archive
  3. ^ a b Jenkins D.B. (1986). Amanita of North America. Eureka, Calif: Mad River Press. p. 71. ISBN 0-916422-55-0.
  4. ^ a b c Healy RA; Huffman DR; Tiffany LH; Knaphaus G (2008). Mushrooms and Other Fungi of the Midcontinental United States (Bur Oak Guide). Iowa City: University of Iowa Press. p. 55. ISBN 978-1-58729-627-7. Google Books
  5. ^ a b Wood M, Stevens S. "California Fungi: Amanita vaginata". MykoWeb. Retrieved 2009-07-30.
  6. ^ a b Kuo M. "Amanita vaginata (MushroomExpert.Com)". Retrieved 2009-07-30.
  7. ^ Tulloss R. "Amanita vaginata var. alba Gillet". Retrieved 2009-07-30.
  8. ^ a b Russell B. (2006). Field Guide to Wild Mushrooms of Pennsylvania and the Mid-Atlantic. University Park: Pennsylvania State University Press. p. 67. ISBN 0-271-02891-2. Google Books
  9. ^ Hall I.R. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Portland, Or: Timber Press. ISBN 0-88192-586-1. Google Books
  10. ^ Phillips R. "Rogers Mushrooms | Mushroom Pictures & Mushroom Reference". Rogers Plants Ltd. Archived from the original on 2008-05-18. Retrieved 2009-07-30.
  11. ^ Chang Shu-ting and Mao Xiaolan (1995). Hong Kong Mushrooms (in Chinese). Sha Tin, N.T., Hong Kong: The Chinese University Press. p. 103. ISBN 962-201-626-X. Google Books
  12. ^ Miller Jr., Orson K.; Miller, Hope H. (2006). North American Mushrooms: A Field Guide to Edible and Inedible Fungi. Guilford, CN: FalconGuide. p. 32. ISBN 978-0-7627-3109-1.
  13. ^ Dennis, R. W. G.; Reid, D. A.; Spooner, B. (1977). "The Fungi of the Azores". Kew Bulletin. 32 (1): 85–136. doi:10.2307/4117263. JSTOR 4117263.
  14. ^ Dennis, R. W. G. (1955). "New or Interesting Queensland Agaricales". Kew Bulletin. 10 (1): 107–110. doi:10.2307/4113925. JSTOR 4113925.
  15. ^ Asef M.R. (2020). Field guide of Mushrooms of Iran. Tehran: Iranshenasi publishing. p. 360. ISBN 9786008351429.
  16. ^ Dennis, R. W. G. (1955). "The Larger Fungi in the North-West Highlands of Scotland". Kew Bulletin. 10 (1): 111–126. doi:10.2307/4113927. JSTOR 4113927.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia authors and editors
original
visit source
partner site
wikipedia EN

Amanita vaginata: Brief Summary

provided by wikipedia EN

Amanita vaginata, commonly known as the grisette or the grisette amanita, is an edible mushroom in the fungus family Amanitaceae. Unlike many other Amanita mushrooms, A. vaginata lacks a ring on the stem. The cap is gray or brownish, 5 to 10 centimetres (2.0 to 3.9 in) in diameter, and has furrows around the edge that duplicate the gill pattern underneath. It has a widespread distribution in North America, and is thought to be part of a species complex that includes other similar-looking Amanitas.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia authors and editors
original
visit source
partner site
wikipedia EN

Amanita vaginata ( Spanish; Castilian )

provided by wikipedia ES

Amanita vaginata (también llamada, en España,[1]cucumela o amanita enfundada) es un hongo basidiomiceto del orden Agaricales, que habita tanto bosques de coníferas como de frondosas, de Europa. Su cuerpo fructífero brota desde mediados de verano a mediados de otoño. Es una seta comestible después de cocida, aunque no demasiado apreciada, por su fragilidad. El epíteto específico vaginata significa "con vaina, enfundada". Al igual que A. fulva, pertenece al subgénero Amanita, sección Vaginatae,[2][3]​ de la que es la especie tipo y en la que se clasifican unas 13 especies, todas ellas sin anillo, de diversos colores –blanco, gris o marrón en varias tonalidades– y de aspecto parecido.[1]

Descripción

La seta posee un sombrero grisáceo, de entre 6 y 10 centímetros de diámetro, inicialmente acampanado, que se aplana conforme madura el cuerpo fructífero. En su etapa plana, muestra un pequeño mamelón en el centro. Tiene un borde estriado muy llamativo. Las láminas son libres, blancas y muy apretadas. El pie mide entre 12 y 15 centímetros de largo, ligeramente cebreado, delgado y más estrecho en la parte más cercana al sombrero. Puede ser blanco o gris pardusco claro. Presenta volva blanca y lobulada. Su carne es blanca, frágil y de olor y sabor poco marcados.[1]

Referencias

  1. a b c Grünert, H.; Grünert, R (1984). Guías de Naturaleza Blume: Setas (t. original:"Pilze"). Barcelona: Blume. p. 26. ISBN 84-87535-11-9.
  2. Corner, E.J.H.; Bas, C. (1962). «The genus Amanita in Singapore and Malaya». Persoonia (en inglés) 2: 241-304.
  3. Bas, C. (1969). «Morphology and subdivision of Amanita and a monograph of its section Lepidella». Persoonia (en inglés) 5: 285-579.

Véase también

 title=
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autores y editores de Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia ES

Amanita vaginata: Brief Summary ( Spanish; Castilian )

provided by wikipedia ES

Amanita vaginata (también llamada, en España,​ cucumela o amanita enfundada) es un hongo basidiomiceto del orden Agaricales, que habita tanto bosques de coníferas como de frondosas, de Europa. Su cuerpo fructífero brota desde mediados de verano a mediados de otoño. Es una seta comestible después de cocida, aunque no demasiado apreciada, por su fragilidad. El epíteto específico vaginata significa "con vaina, enfundada". Al igual que A. fulva, pertenece al subgénero Amanita, sección Vaginatae,​​ de la que es la especie tipo y en la que se clasifican unas 13 especies, todas ellas sin anillo, de diversos colores –blanco, gris o marrón en varias tonalidades– y de aspecto parecido.​

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autores y editores de Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia ES

Kukumelo gris ( Basque )

provided by wikipedia EU

Oharra: ez fidatu soilik orri honetan ematen diren datuez perretxiko bat identifikatzeko orduan. Inolako zalantzarik izanez gero, kontsultatu aditu batekin.

Kukumelo grisa (Amanita vaginata) Amanitaceae familiako perretxiko jangarria da, baina ez jatea aholkatzen da.[1]

Erreferentziak

  1. Euskal Herriko perretxiko eta onddoak, Fernado Pedro Pérez, 2013, 2014, 2017, Kultura Saila, Eusko Jaurlaritza
    Bizkaiko Perretxiko eta Onddoak, Fernando Pedro Pérez, 2012ko Abendua, A.D.E.V.E, Argazkiak:Fernando Pedro Pérez, Maite Legarra, Xabier Leizaola, Jon Urkijo, Nerea Aurtenetxe.

Kanpo estekak

(RLQ=window.RLQ||[]).push(function(){mw.log.warn("Gadget "ErrefAurrebista" was not loaded. Please migrate it to use ResourceLoader. See u003Chttps://eu.wikipedia.org/wiki/Berezi:Gadgetaku003E.");});
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipediako egileak eta editoreak
original
visit source
partner site
wikipedia EU

Kukumelo gris: Brief Summary ( Basque )

provided by wikipedia EU

Kukumelo grisa (Amanita vaginata) Amanitaceae familiako perretxiko jangarria da, baina ez jatea aholkatzen da.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipediako egileak eta editoreak
original
visit source
partner site
wikipedia EU

Harmaakärpässieni ( Finnish )

provided by wikipedia FI

Harmaakärpässieni (Amanita vaginata) on kellomainen, harmaalakkinen kärpässienilaji. Sienen lakissa erottuu suojusjätteitä. Heltat ovat valkoiset, kuivuneissa sienissä oranssit. Jalka on harmaanvaalea. Sieni kasvaa puistoissa ja lehtimetsissä. Harmaakärpässieni on yleinen laji Suomessa.[2]

Lajista on myös olemassa puhtaanvalkoinen muoto, lehtokärpässieni (A. vaginata var. alba).

Lähteet

  1. Taksonomian lähde: Index Fungorum Luettu 1.9.2008
  2. Phillips, R.: WSOY Suuri Sienikirja, s. 21-23. suomeksi toim. Lasse Kosonen. WSOY, 1981, suom. 1992. ISBN 951-0-17255-3.
Tämä sieniin liittyvä artikkeli on tynkä. Voit auttaa Wikipediaa laajentamalla artikkelia.
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedian tekijät ja toimittajat
original
visit source
partner site
wikipedia FI

Harmaakärpässieni: Brief Summary ( Finnish )

provided by wikipedia FI

Harmaakärpässieni (Amanita vaginata) on kellomainen, harmaalakkinen kärpässienilaji. Sienen lakissa erottuu suojusjätteitä. Heltat ovat valkoiset, kuivuneissa sienissä oranssit. Jalka on harmaanvaalea. Sieni kasvaa puistoissa ja lehtimetsissä. Harmaakärpässieni on yleinen laji Suomessa.

Lajista on myös olemassa puhtaanvalkoinen muoto, lehtokärpässieni (A. vaginata var. alba).

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedian tekijät ja toimittajat
original
visit source
partner site
wikipedia FI

Amanite vaginée ( French )

provided by wikipedia FR

Amanita vaginata

 src=
Amanita vaginata, spécimen adulte

Amanita vaginata, l'Amanite vaginée, Amanite à étui, Amanite engainée, Grisette ou encore Coucoumelle est une espèce de champignons basidiomycètes comestibles du genre Amanita de la famille des Amanitacées.

Elle est l'espèce type des amanites sans anneau, naguère classées dans le sous-genre Amanitopsis, actuellement placée dans la section vaginae du sous genre amanita strictu senso.

Étymologie

En référence à la forme caractéristique de sa volve, le qualificatif "vaginée" est un calque du latin scientifique vaginata, "engainée", lui-même tiré du latin vagina, "fourreau", dont sont issus les doublets français gaine et vagin.

Les amanites vaginées au sens large recouvraient plusieurs champignons différents: on parlait d'Amanita vaginata forma grisea, f. plumbea, f. fulva, var. livida etc.[1] Ces formes ont été érigées (ou non) au rang d'espèces distinctes et le Comité des noms français de la Société mycologique de France a tranché : désormais "Amanite vaginée" ne s'applique qu'à la forme grise, les autres espèces s'appellent Amanite argentée, Amanite fauve etc.

Taxonomie

Nom binominal accepté

Amanita vaginata (Bulliard) Lamark 1783[2]

Synonymes

  • Agaricus plumbeus Schaeff. 1774
  • Agaricus plumbeus var. plumbeus Schaeff. 1774
  • Agaricus vaginatus Bull. 1783
  • Agaricus vaginatus var. griseus DC. 1815
  • Amanita livida Pers. 1797

Description du sporophore

Son chapeau mesure de 5 à 10 cm, est campanulé puis étalé et légèrement umboné, gris métallique, portant parfois un ou deux lambeaux de voile ; sa marge est mince, pectinée sur près d'un centimètre.

Ses lames sont peu serrées, inégales, blanches, de même que la sporée.

Le stipe (pied) mesure de 10 à 15 cm, est élancé, séparable, creux, blanchâtre, sans anneau ; la volve est blanche, en étui, engainante et fragile, voire fugace.

La chair est blanche, mince, fragile sans odeur ni saveur.

Habitat

Très commune sous toutes latitudes tempérées, l'Amanite vaginée grise vient en été et au début de l'automne aussi bien sous feuillus que sous conifères.

Comestibilité

Les Amanites vaginées, brunes ou grises d'ailleurs, sont comestibles bien cuites, quoique peu charnues et de goût peu prononcé, un peu terreux. La présence d'hémolysines les rend, comme les amanites rougissantes, toxiques crues.

Ce sont par ailleurs des champignons très fragiles qu'on veillera, comme les coprins par exemple, à rapporter dans des conditions optimales, sans les tasser, et à cuisiner rapidement.

L'espèce a une forte capacité de concentration du césium 137[3].

Espèces proches et confusions possibles

Les espèces proches sont les autres amanites sans anneau, voisines en couleur comme Amanita argentea ou Amanita lividopallescens - ou bien moins, telles Amanita fulva, Amanita crocea.

Pour les débutants, il y a des risques de méprise, sans grand danger, avec des volvaires qui ne portent pas non plus d'anneau (notamment avec Volvaria speciosa), voire avec des agarics dont pourtant, comme les volvaires, les lames deviennent roses.

Plus dramatiques sont les confusions avec des formes claires de l'amanite phalloïde : on retiendra le chapeau gris métallique, jamais verdâtre, de l'Amanite vaginée, sa marge fortement striée, sa volve en sac, engainante, et bien sûr l'absence d'anneau.

Sources

Cette espèce est décrite dans la plupart des ouvrages de vulgarisation, notamment :

Notes et références

  1. Témoin des revirements dans la classification de cet ensemble, Index Fungorum ne recense pas moins de 30 anciens synonymes de l'Amanita vaginata actuelle.
  2. Lam. In: Encycl. Méth. Bot. (Paris) 1:109, 1783
  3. CRIIRAD, « Radioactivité, contamination des champignons », sur www.criirad.org, novembre 1997
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Auteurs et éditeurs de Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia FR

Amanite vaginée: Brief Summary ( French )

provided by wikipedia FR

Amanita vaginata

 src= Amanita vaginata, spécimen adulte

Amanita vaginata, l'Amanite vaginée, Amanite à étui, Amanite engainée, Grisette ou encore Coucoumelle est une espèce de champignons basidiomycètes comestibles du genre Amanita de la famille des Amanitacées.

Elle est l'espèce type des amanites sans anneau, naguère classées dans le sous-genre Amanitopsis, actuellement placée dans la section vaginae du sous genre amanita strictu senso.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Auteurs et éditeurs de Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia FR

Gráserkur ( Icelandic )

provided by wikipedia IS

Gráserkur eða Fjallaskeiðsveppur (fræðiheiti: Amanita vaginata) er reifasveppur sem er eitraður hrár en ætur eftir suðu. Ekki er þó mælt með því að tína hann til neyslu vegna þess hve líkur hann er nokkrum náskyldum baneitruðum sveppum, eins og grænserk og hvíta reifasvepp.

Gráserkur er með silfurgráan hatt og stafurinn er með slíður en ekki hring eins og t.d. grænserkurinn er með.

Gráserkur finnst víða á Íslandi í lyngmóum.

 src= Þessi líffræðigrein er stubbur. Þú getur hjálpað til með því að bæta við greinina.
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Höfundar og ritstjórar Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia IS

Amanita vaginata ( Italian )

provided by wikipedia IT
Caratteristiche morfologiche
Amanita vaginata Cappello campanulato-conico disegno.png
Cappello campanulato-conico Gills icon.png
Imenio lamelle Free gills icon2.svg
Lamelle libere White spore print icon.png
Sporata bianca Volva stipe icon.png
Velo volva Immutabile icona.png
Carne immutabile Mycorrhizal ecology icon.png
Micorrizico Cookedonly.svg
Commestibile dopo cottura

Amanita vaginata (Bull.) Lam., Encyclopédie Méthodique Botanique (Paris) 1: 109 (1783).

L'Amanita vaginata detta anche alba è la specie più rappresentativa del gruppo delle Vaginate, facilmente riconoscibile per il cappello di colore argenteo, per la caratteristica striatura sul bordo di quest'ultimo e per l'assenza di anello.

Descrizione della specie

Cappello

Campanulato, poi espanso, lucente a secco; color grigio-argenteo, generalmente senza verruche, moderatamente striato al margine, 4–8 cm di diametro.

Lamelle

Bianche, fitte, libere al gambo.

Gambo

Cilindrico, assottigliato in alto, cavo; colore bianco, spesso rivestito da fiocchi concolori al cappello, con leggero ingrossamento alla base; mancante di anello come tutte le Amanite del gruppo che rappresenta.

Volva

Biancastra, persistente, membranosa.

Amanita spec. - Lindsey 8a.jpg

Carne

Bianca, tenera e molto fragile, specialmente nel gambo. Facilmente deperibile e pertanto si consiglia di consumare il fungo entro breve tempo.

  • Odore: leggero e gradevole, un po' aromatico nel fungo adulto.
  • Sapore: dolce, delicato.

Spore

Bianche, globose, guttulate, non amiloidi.

Habitat

Cresce nei boschi di latifoglie, su prati e brughiere, in estate-autunno.
In caso di prolungata mancanza di precipitazioni, non è infrequente imbattersi in esemplari essiccati perfettamente integri.

Commestibilità

Nuvola apps important.svg
Velenoso da crudo. Da cotto diventa un ottimo fungo commestibile. Vivamente sconsigliata la raccolta ai meno esperti, perché facilmente confondibile con l'Amanita phalloides o verna.

Specie simili

 src=
Esemplare giovane

Sinonimi e binomi obsoleti

  • Agaricus plumbeus Schaeff., Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur 4: 37 (1774)
  • Agaricus vaginatus Bull., Herbier de la France 3: tab. 98 (1783) [1782-83]
  • Amanita livida Pers.
  • Amanita violacea Jacz., Compendium Hymenomycetum, Amanita. Fascicle 13: 277 (1923)
  • Amanitopsis albida (Bull.) S. Imai, (1933)
  • Amanitopsis plumbea (Schaeff.) J. Schröt., (1889)
  • Amanitopsis vaginata (Bull.) Roze [as 'vaginatus'], Bull. Soc. bot. Fr. 23: 111 (1876)

Bibliografia

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autori e redattori di Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia IT

Amanita vaginata: Brief Summary ( Italian )

provided by wikipedia IT

Amanita vaginata (Bull.) Lam., Encyclopédie Méthodique Botanique (Paris) 1: 109 (1783).

L'Amanita vaginata detta anche alba è la specie più rappresentativa del gruppo delle Vaginate, facilmente riconoscibile per il cappello di colore argenteo, per la caratteristica striatura sul bordo di quest'ultimo e per l'assenza di anello.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autori e redattori di Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia IT

Bevainikė musmirė ( Lithuanian )

provided by wikipedia LT
LogoIF.png

Bevainikė musmirė (lot. Amanita vaginata) – musmirių (Amanita) genties grybas.

Kepurėlė 5-10 cm skersmens, jauna varpelio formos, senesnė paplokščia, pilka, ruda, gelsva, balsva, pagal spalvą ir kai kurias kitas žymes skirstoma į kelias formas, bet praktiniu požiūriu visos jos lygiavertės. Lakšteliai balti, tankūs, laisvi. Kotas 8-15 cm ilgio, 1-1,5 cm storio, kepurėlės spalvos, be žiedo, pagrindas sustorėjęs ir apsuptas išnaros. Trama balta, be ypatingo kvapo.

Auga lieposrugsėjo mėn. įvairiuose miškuose, dažnai, bet negausiai. Valgoma, tačiau menkavertė, reikia jos vengti, nes galima supainioti su kitomis nuodingomis rūšimis.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Vikipedijos autoriai ir redaktoriai
original
visit source
partner site
wikipedia LT

Amanita vaginata ( Pms )

provided by wikipedia PMS
Drapò piemontèis.png Vos an lenga piemontèisa Për amprende a dovré 'l sistema dle parlà locaj ch'a varda sì.

Capel fin a 12(15) cm., a euv, peui da campanulà a pupa fin a distèis, gris, da seuli a sliss. Lamele pòch s-ciasse, a fil fiocos. Gamba àuta fin a 20 cm. e larga fin a 1,2 cm., silìndrica-clavà, fràgila, da biancastra a motobin ciàira, da povrova a legerment marcà. Euv bëslongh, membranos, biancastr. Carn bianca.

Ambient

A chërs ant ij bòsch.

Comestibilità

WHMIS Class D-1.svg A venta mai mangé un bolè trovà se un a l'é nen un bon conossidor dij bolè!
A ven dàita për comestìbil, se bin cheuita.

Arferiment bibliogràfich për chi a veul fé dj'arserche pì ancreuse

  • Amanita vaginata (Bull. : Fr.) Vittadini
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia authors and editors
original
visit source
partner site
wikipedia PMS

Amanita vaginata: Brief Summary ( Pms )

provided by wikipedia PMS

Capel fin a 12(15) cm., a euv, peui da campanulà a pupa fin a distèis, gris, da seuli a sliss. Lamele pòch s-ciasse, a fil fiocos. Gamba àuta fin a 20 cm. e larga fin a 1,2 cm., silìndrica-clavà, fràgila, da biancastra a motobin ciàira, da povrova a legerment marcà. Euv bëslongh, membranos, biancastr. Carn bianca.

Ambient

A chërs ant ij bòsch.

Comestibilità

WHMIS Class D-1.svg A venta mai mangé un bolè trovà se un a l'é nen un bon conossidor dij bolè!
A ven dàita për comestìbil, se bin cheuita.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia authors and editors
original
visit source
partner site
wikipedia PMS

Muchomor szarawy ( Polish )

provided by wikipedia POL
 src=
Blaszki i trzon
 src=
Pochwa
 src=
Forma pomarańczowo-żółta

Muchomor szarawy (Amanita vaginata (Bull.) Lam.) – gatunek grzybów należący do rodziny muchomorowatych (Amanitaceae)[1].

Systematyka i nazewnictwo

Pozycja w klasyfikacji według Index Fungorum: Amanita, Amanitaceae, Agaricales, Agaricomycetidae, Agaricomycetes, Agaricomycotina, Basidiomycota, Fungi [1].

Po raz pierwszy takson ten zdiagnozował w 1783 r. Bulliard nadając mu nazwę Agaricus vaginatus. Obecną, uznaną przez Index Fungorum nazwę nadał mu w tym samym roku Lamarck, przenosząc go do rodzaju Amanita[1].

Niektóre synonimy naukowe[2]:

  • Agaricus plumbeus Schaeff. 1774
  • Agaricus vaginatus Bull. 1783
  • Agaricus vaginatus a albida Fr. 1821
  • Agaricus vaginatus var. albidus (Fr.) Fr. 1838
  • Agaricus vaginatus var. griseus DC. 1815
  • Amanita livida Pers. 1797
  • Amanita livida Pers. 1797 var. livida
  • Amanita vaginata f. grisea (DC.) E.-J. Gilbert 1918
  • Amanita vaginata f. grisea (DC.) Veselý 1933
  • Amanita vaginata f. livida (Pers.) E.-J. Gilbert 1918
  • Amanita vaginata f. plumbea (Schaeff.) E.-J. Gilbert 1918
  • Amanita vaginata f. plumbea (Schaeff.) L. Maire 1910
  • Amanita vaginata f. violacea (Jacz.) Veselý 1933
  • Amanita vaginata subsp. plumbea (Schaeff.) Konrad & Maubl. 1924
  • Amanita vaginata var. albida (Fr.) Hongo 1959
  • Amanita vaginata var. grisea (DC.) Quél. & Bataille 1902
  • Amanita vaginata var. livida (Pers.) Gillet 1874
  • Amanita vaginata var. plumbea (Schaeff.) Quél. & Bataille 1902
  • Amanita vaginata var. violacea Pers. 1797
  • Amanita violacea Jacz. 1923
  • Amanitopsis albida (Fr.) S. Imai 1933
  • Amanitopsis plumbea (Schaeff.) J. Schröt. 1889
  • Amanitopsis vaginata (Bull.) Roze 1876
  • Fungus phalloides Bull. 1781
  • Vaginata livida Gray1 1821

Nazwę polską podał Władysław Wojewoda w 1992 r., dawniej w polskim piśmiennictwie mykologicznym gatunek ten opisywany był jako muchomor mglejarka, a jeszcze dawniej używano również nazw: bedłka pochwowata, bedłka, muchomor pochwiasty, mglejarka pochwiasta, podsadka pochwiasta[3].

Gatunek ten wyróżnia się dużą zmiennością. Wiele dawniej wydzielanych form, odmian i podgatunków zostało uznane za synonimy[2], nadal jednak wyróżnia się różne odmiany tego gatunku dość znacznie różniące się ubarwieniem u wyglądem[4].

Morfologia

Kapelusz

Początkowo dzwonkowaty, później płaskołukowaty, w końcu całkiem płaski, Ma średnicę 3-10 cm i na środku garb, czasami wyraźny, czasami słabo widoczny. Powierzchnia gładka, naga i silnie prążkowana, szczególnie na brzegach. W czasie wilgotnej pogody jest lepki i śliski. Kolor od siwego poprzez siwobrązowy i popielaty do żółtosiwobrązowego[4]. Występują odmiany o ochrowo lub pomarańczowożółtej barwie[5].

Blaszki

Średnio gęste, spręzyste, nie przyrastają do trzonu, nieco wybrzuszone i zawsze białe[4].

Trzon

Wysokość 10-20 cm, grubość 8-20 mm, walcowaty, z czasem pusty w środku, zwężający się ku górze, wyrastający z białej, wolnej i płatowatej pochwy. Powierzchnia gładka lub pokryta bardzo drobnymi kosmkami, czasami promieniście popękany. Pierścienia brak. Barwa między białą a różnymi odcieniami jasnej szarości[4].

Miąższ

U młodych okazów zwarty, później kruchy. Biały, o łagodnym smaku i bez specjalnego zapachu[4].

Wysyp zarodników

Biały, nieamyloidalny. Zarodniki okrągławe, o rozmiarach 8-12 µm[6].

Występowanie i siedlisko

Muchomor szary jest szeroko rozprzestrzeniony na świecie. Występuje w Ameryce Północnej, Środkowej i Południowej, Europie, Azji i na wielu wyspach[7]. W Polsce jest pospolity[3].

Rośnie we wszystkich typach lasów, zarówno na nizinach, jak i w górach. Nie ma specjalnych wymagań glebowych[4].

Znaczenie

Grzyb mikoryzowy[3]. Grzyb jadalny, choć w stanie surowym trujący. Po ugotowaniu jadalny. Niezbyt popularny ze względu na łamliwość i brak aromatu[6]. W Polsce raczej nie jest zbierany przez grzybiarzy[8].

Gatunki podobne

Podobny jest rzadki w Polsce muchomor srebrzysty (Amanita mairei). Jest większy i nie tak szary[9]. Zewnętrzną osłoną muchomor szarawy przypomina nieco muchomora zielonawego (Amanita phalloides) i jadowitego (Amanita virosa), lecz jest dobrze rozpoznawalny dzięki podstawie trzonu i wyraźnemu prążkowaniu kapelusza[6]. Odmiany o brunatno-czerwonej barwie podobne są do muchomora rdzawobrązowego (Amanita fulva)[5].

Przypisy

  1. a b c Index Fungorum (ang.). [dostęp 2013-03-05].
  2. a b Species Fungorum (ang.). [dostęp 2013-04-15].
  3. a b c Władysław Wojewoda: Checklist of Polish Larger Basidiomycetes. Krytyczna lista wielkoowocnikowych grzybów podstawkowych Polski. Kraków: W. Szafer Institute of Botany, Polish Academy of Sciences, 2003. ISBN 83-89648-09-1.
  4. a b c d e f Pavol Škubla: Wielki atlas grzybów. Poznań: Elipsa, 2007. ISBN 978-83-245-9550-1.
  5. a b Till R. Lohmeyer, Ute Kũnkele: Grzyby. Rozpoznawanie i zbieranie. Warszawa: 2006. ISBN 978-1-40547-937-0.
  6. a b c Ewald Gerhardt: Grzyby – wielki ilustrowany przewodnik. KDC, s. 26. ISBN 83-7404-513-2.
  7. Discover Life Maps. [dostęp 2016-01-10].
  8. Barbara Gumińska, Władysław Wojewoda: Grzyby i ich oznaczanie. Warszawa: PWRiL, 1985. ISBN 83-09-00714-0.
  9. Na grzyby. Muchomor srebrzysty. [dostęp 2015-01-12].
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autorzy i redaktorzy Wikipedii
original
visit source
partner site
wikipedia POL

Muchomor szarawy: Brief Summary ( Polish )

provided by wikipedia POL
 src= Blaszki i trzon  src= Pochwa  src= Forma pomarańczowo-żółta  src= Jajo

Muchomor szarawy (Amanita vaginata (Bull.) Lam.) – gatunek grzybów należący do rodziny muchomorowatych (Amanitaceae).

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autorzy i redaktorzy Wikipedii
original
visit source
partner site
wikipedia POL

Ciupercă fără inel ( Romanian; Moldavian; Moldovan )

provided by wikipedia RO

Amanita vaginata (Pierre Bulliard, 1783 ex Jean-Baptiste de Lamarck, 1783) din încrengătura Basidiomycota în familia Amanitaceae și de genul Amanita,[1] denumită în popor ciupercă fără inel,[2] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, formând micorize pe rădăcinile arborilor. Acest burete este destul de răspândit în România, Basarabia și Bucovina de Nord și se poate găsi, crescând solitar sau în grupuri mici pe fiecare sol în păduri păduri de foioase (acolo mai ales sub stejari) precum de conifere, din iunie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Descriere

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[5]

 src=
Bres.: A. vaginata
  • Pălăria: este de mărime medie cu un diametru de aproximativ 4-12 cm, destul de fragilă, fiind amenajată central peste picior. Ciuperca are la început forma unui ou, devenind repede bombată cu marginea răsfrântă în jos, apoi concavă sau plată, câteodată prevăzută cu un cucui mic. Marginea este striată, striațiile fiind strâmte și ating adesea o treime al diametrului pălăriei. Cuticula este satinată, la umezeală unsuroasă, culoarea variind de la albicios peste gri, plumburiu la cenușiu-brun, uneori aburit albăstrui (depinde de variațiile ciupercii) și prezintă resturi albicioase până ocru pale ale vălului universal.
  • Lamelele: sunt libere, destul de înghesuite, adâncite, subțiri și inegale cu lame intermediare, spre bază mai strâmte precum rotunzite spre margine. Ele sunt albe și nu se decolorează la atingere.
  • Sporii: sunt sferici până rotunjori, netezi, translucizi, hialini și neamilozi (nu se decolorează cu Iod), cu un conținut granular și au o mărime de 8-12 (14) microni. Pulberea lor este albă.
  • Piciorul: este cilindric subțiat către vârf precum ușor umflat la bază (dar niciodată cu bulb), fragil, neted, cu solzișori albi, tânăr în partea superioară făinos, fiind alb sau de coloritul pălăriei. El sfârșește într-o volvă persistentă, albicioasă deseori destul de înaltă, semiliberă și lobată (pricinuit vălului universal). Ea este colorată câteodată gri, chiar roșiatic. Interiorul tulpinii este mai întâi plin, apoi găunos, dezvoltând o lungime de 8-15 (20) cm și un diametru de 1-2 cm. Inelul lipsește.
  • Carnea: este albă și fragedă, ocazional ceva umedă în pălărie, și în picior de o consistență relativ făinoasă, toxică în stare crudă, fără miros și cu gust dulceag.[3][4]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu anilinăimediat în roșu de vin, apoi maro, cu fenol maro ca ciocolata și cu tinctură de Guaiacum dopă două minute albastru.[6]

Cofuzii

Dacă se dă seama că Amanita vaginata nu are bulb sau manșetă (inel), ea nu poate fi confundată cu Amanitele otrăvitoare sau letale. Asemănătoare sunt variațiile ei (Amanita alba, plumbea, etc.) precum speciile înrudite, ca de exemplu: Amanita battarrae sin. Amanita umbrinolutea,[7] Amanita beckeri,[8] Amanita crocea,[9] Amanita flavescens,[10] Amanita fulva,[11] Amanita lividopallescens[12] sau Amanita mairei.[13] Ciuperca este confundată chiar și cu soiul parazitar Volvariella, în special cu Volvariella bombycina[14] sau Volvariella caesiotincta.[15]Toți acești bureți sunt comestibili.

Specii asemănătoare

Valorificare

Amanita vaginata este ca toate ciupercile acestui gen în stare crudă toxică (provoacă tulburări digestive), dar gătită este destul de gustoasă, toxinele fiind complet distruse prin tratamentul termic (ciuperca se taie în mod normal felii sau în jumătate). Cuticula se curăță mereu de resturile vălului universal pentru rafinarea gustului. De altfel, buretele poate fi preparat ca Amanita rubescens sau Amanita caesarea.

Dați atenție și nu poziționați această ciupercă fragilă sub specii mai mari și grele în coș!

Note

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 26-27 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 117-118, 120
  5. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 276, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 252-253, ISBN 978-3-440-14530-2
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 22-23, ISBN 3-405-12124-8
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 28-29, ISBN 3-405-12081-0
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 24-25, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 294-295, ISBN 978-3-440-13447-4
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 26-27, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Roberto Galli: „Le Amanite: atlante pratico-monografico per la determinazione del genere Amanita Pers.”, Editura Edinatura, Milano 2001, p. 84
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 124-125, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 16-17, ISBN 88-85013-46-5

Bibliografie

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto vol. 1-3, 6 (vezi mai sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia autori și editori
original
visit source
partner site
wikipedia RO

Ciupercă fără inel: Brief Summary ( Romanian; Moldavian; Moldovan )

provided by wikipedia RO

Amanita vaginata (Pierre Bulliard, 1783 ex Jean-Baptiste de Lamarck, 1783) din încrengătura Basidiomycota în familia Amanitaceae și de genul Amanita, denumită în popor ciupercă fără inel, este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, formând micorize pe rădăcinile arborilor. Acest burete este destul de răspândit în România, Basarabia și Bucovina de Nord și se poate găsi, crescând solitar sau în grupuri mici pe fiecare sol în păduri păduri de foioase (acolo mai ales sub stejari) precum de conifere, din iunie până în octombrie (noiembrie).

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia autori și editori
original
visit source
partner site
wikipedia RO

Grå kamskivling ( Swedish )

provided by wikipedia SV

Den mykologiska karaktären hos grå kamskivling:

Gills icon.png
hymenium:
skivor

Umbonate cap icon.svg
hatt:
med puckel

Free gills icon.png
skivtyp:
fria

Edible toxicity icon.png
ätlighet:
ätlig

Mycomorphbox Caution.png

varning

Volva stipe icon.png
fot:
strumpa

Tan spore print icon.png
sporavtryck:
vit

Mycorrhizal ecology icon.png
ekologi:
mykorrhiza

Grå kamskivling (Amanita vaginata), även kallad grå ringlös flugsvamp eller strimmig flugsvamp[19][20], är en svamp i släktet flugsvampar. Den tillhör undergruppen kamskivlingar.

Hatten blir 5–12 centimeter bred och foten 10–20 centimeter hög. Fotbasen har en flikig sida som är svår att få med när man plockar svampen. Kamskivlingar skiljer sig från flugsvampar genom att de saknar ring runt stjälken. Den växer vanligen i skogsbryn och parker.

Trots sitt släktskap med övriga flugsvampar anses den ibland som en god matsvamp. Den får inte ätas rå då den är svagt giftig.

Källor

  1. ^ E.-J. Gilbert (1941) , In: Iconogr. Mycol. 53:75
  2. ^ Veselý (1933) , In: Annls mycol. 31(4):280
  3. ^ [a b c d] ”CABI databases”. http://www.speciesfungorum.org. Läst 24 januari 2013.
  4. ^ Veselý (1933) , In: Annls mycol. 31(4):279
  5. ^ [a b] Konrad & Maubl. (1924) , In: Icon. Select. Fung. 6:33
  6. ^ Jacz. (1923) , In: Compendium Hymenomycetum, Amanita. Fascicle 13:277
  7. ^ [a b] E.-J. Gilbert (1918) , In: Le Genre Amanita Persoon (Lons–le–Saunier):139
  8. ^ E.-J. Gilbert (1918) , In: Le Genre Amanita Persoon (Lons–le–Saunier):138
  9. ^ L. Maire (1910) , In: Bull. Soc. mycol. Fr. 26:253
  10. ^ [a b] Quél. & Bataille (1902) , In: Voy. Rech. Pérouse:42
  11. ^ Cohn (1889) , In: Krypt.-Fl. Schlesien (Breslau) 3.1(41):676
  12. ^ Roze (1876) , In: Bull. Soc. bot. Fr. 23:111
  13. ^ Gillet (1874) , In: Les Hyménomycètes ou description de tous les champignons (fungi) qui croissent en France (Alençon):51
  14. ^ Gray (1821) , In: Nat. Arr. Brit. Pl. (London) 1:601
  15. ^ Bull. (1783) , In: Herb. Fr. 3:tab. 98
  16. ^ Lam. (1783) , In: Encycl. Méth. Bot. (Paris) 1:109
  17. ^ Bull. (1781) , In: Herb. Fr. 1:tab. 2
  18. ^ [a b] Schaeff. (1774) , In: Fung. Bavar. Palat. 4:37
  19. ^ ”Arkiverade kopian”. Arkiverad från originalet den 7 november 2016. https://web.archive.org/web/20161107092145/http://www.welanders.fi/artordlista/fi/12/2/r40/. Läst 11 juli 2013.
  20. ^ ”Arkiverade kopian”. Arkiverad från originalet den 23 mars 2013. https://web.archive.org/web/20130323150518/http://www.myra.eu/flugsvampar.html. Läst 11 juli 2013.
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia författare och redaktörer
original
visit source
partner site
wikipedia SV

Grå kamskivling: Brief Summary ( Swedish )

provided by wikipedia SV

Grå kamskivling (Amanita vaginata), även kallad grå ringlös flugsvamp eller strimmig flugsvamp, är en svamp i släktet flugsvampar. Den tillhör undergruppen kamskivlingar.

Hatten blir 5–12 centimeter bred och foten 10–20 centimeter hög. Fotbasen har en flikig sida som är svår att få med när man plockar svampen. Kamskivlingar skiljer sig från flugsvampar genom att de saknar ring runt stjälken. Den växer vanligen i skogsbryn och parker.

Trots sitt släktskap med övriga flugsvampar anses den ibland som en god matsvamp. Den får inte ätas rå då den är svagt giftig.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia författare och redaktörer
original
visit source
partner site
wikipedia SV

Поплавок сірий ( Ukrainian )

provided by wikipedia UK

Будова

AmanitaVaginata2.jpg

Великий гриб з високою до 12 см стрункою ніжкою, що росте з мішкоподібної вельви. Блідо-коричнева чи сірувата шапинка 6-12 см має борознистий край. На початку шапинка овальна, потім вона мутує і поступово набуває конічної форми, опуклої, і врешті решт стає пласкою, іноді з невеликою округлістю у центрі шапки.[6] Пластини та спори — білі.

Життєвий цикл

Росте з травня по жовтень.

Поширення та середовище існування

Поширений у широколистяних лісах під буком, березою, дубом. Інколи зустрічається під хвойними деревами.

Практичне використання

Поплавок сірий — маловідомий їстівний шапковий гриб, який вживають свіжим, солять, маринують. Токсин гриба знищується після термічної обробки. Схожий на їстівний Amanita fulva та смертельно-отруйні види мухоморів.

Хоча гриб не отруйний, більшість спеціалістів радять не вживати його в їжу, через високу ймовірність сплутати його з іншими отруйними представниками виду Amanita, схожими на нього.[7][8][9] Посібники зазначають гриб як їстівний, але також існують записи про отруєння схожими видами.[10]

Примітки

  1. Bull., Herbier de la France 3: t. 98 (1783)
  2. Gray, A natural arrangement of British plants 1: 601 (1821)
  3. (Bull.) Roze, Bulletin de la Société Botanique de France 23: 50 (1876)
  4. (Bull.) Roze (1876)
  5. Amanita vaginata. www.mycobank.org. Процитовано 2016-04-26T10:25:03+02:00.
  6. Arora D. (1986). Mushrooms Demystified: a Comprehensive Guide to the Fleshy Fungi. Berkeley, Calif: Ten Speed Press. с. 288. ISBN 0-89815-169-4. Google Books
  7. Healy RA; Huffman DR.; Tiffany LH; Knaphaus G. (2008). Mushrooms and Other Fungi of the Midcontinental United States (Bur Oak Guide). Iowa City: University of Iowa Press. с. 55. ISBN 1-58729-627-6. Google Books
  8. Hall IR. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Portland, Or: Timber Press. ISBN 0-88192-586-1. Google Books
  9. Phillips R. Rogers Mushrooms | Mushroom Pictures & Mushroom Reference. Rogers Plants Ltd. Архів оригіналу за 2008-05-18. Процитовано 2009-07-30.
  10. Chang Shu-ting and Mao Xiaolan (1995). Hong Kong Mushrooms. Sha Tin, N.T., Hong Kong: The Chinese University Press. с. 103. ISBN 962-201-626-X. Google Books

Джерела

  • Amanita vaginata//CBS-KNAW Fungal Biodiversity Center Utrecht, 2016. — URL
  • Lamarck, J.B.A.P. de. 1783. Encyclopédie Méthodique, Botanique. 1-1:1-344
  • Гриби Хмельниччини. Навчальний посібник. Говорун В. Д., Тимощук О. О. — Хмельницький: Поліграфіст-1, 2014. — 176 с. — С.
  • E. Lawrence, S. Harniess Mushroom and other fungi. Identification guides British & European. // Flame tree publishing. London, 2007—384 p. — P. 63
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Автори та редактори Вікіпедії
original
visit source
partner site
wikipedia UK

Amanita vaginata ( Vietnamese )

provided by wikipedia VI

Amanita vaginata là một loài nấm thuộc chi Amanita trong họ Amanitaceae. Loài này được Jean Baptiste François Pierre Bulliard miêu tả khoa học lần đầu tiên năm 1783 dưới danh pháp Agaricus vaginatus.

Loài nấm này phân bố rộng rãi ở Bắc Mỹ. Một số địa điểm khác như vùng Açores của Bồ Đào Nha,[1] Úc,[2]Scotland[3] cũng có sự xuất hiện của loài nấm này.

Xem thêm

Chú thích

  1. ^ Dennis, R. W. G; Reid, D. A; Spooner, B (1977). “The Fungi of the Azores”. Kew Bulletin 32 (1). tr. 85–136. JSTOR 4117263. doi:10.2307/4117263.
  2. ^ Dennis, R. W. G. (1955). “New or Interesting Queensland Agaricales”. Kew Bulletin 10 (1). tr. 107–110. JSTOR 4113925. doi:10.2307/4113925.
  3. ^ Dennis, R. W. G (1955). “The Larger Fungi in the North-West Highlands of Scotland”. Kew Bulletin 10 (1). tr. 111–126. JSTOR 4113927. doi:10.2307/4113927.

Liên kết ngoài


Hình tượng sơ khai Bài viết liên quan đến bộ nấm Agaricales này vẫn còn sơ khai. Bạn có thể giúp Wikipedia bằng cách mở rộng nội dung để bài được hoàn chỉnh hơn.
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia tác giả và biên tập viên
original
visit source
partner site
wikipedia VI

Amanita vaginata: Brief Summary ( Vietnamese )

provided by wikipedia VI

Amanita vaginata là một loài nấm thuộc chi Amanita trong họ Amanitaceae. Loài này được Jean Baptiste François Pierre Bulliard miêu tả khoa học lần đầu tiên năm 1783 dưới danh pháp Agaricus vaginatus.

Loài nấm này phân bố rộng rãi ở Bắc Mỹ. Một số địa điểm khác như vùng Açores của Bồ Đào Nha, Úc, và Scotland cũng có sự xuất hiện của loài nấm này.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia tác giả và biên tập viên
original
visit source
partner site
wikipedia VI

Поплавок серый ( Russian )

provided by wikipedia русскую Википедию
 src=
Amanita battarrae
  • var. vaginata — основная форма с пепельно-серой шляпкой, беловатой ножкой и белой вольвой, споры 9—12 мкм;
  • Amanita vaginata var. plumbea (Bull.) Quél. & Bataille, 1902 = Amanitopsis plumbea (Schaeff.) J.Schröt. 1889 — отличается свинцово-серой с голубоватым оттенком окраской шляпки;
  • Amanita vaginata f. olivaceoviridis (Fabry), 1971 = Amanitopsis vaginata var. olivaceoviridis (Fabry) Wasser, 1992 — с оливково-зелёной шляпкой, ножка беловатая с опушением возле основания, споры 10—13 мкм, базидии 40—45×12—14 мкм;
  • Amanitopsis vaginata var. lividopallescens (Secr.) Gillet, 1874 = Amanita lividopallescens Romagn., 1982 — молодые шляпки беловатые, позже охристо-серые с неравномерной (пятнами) окраской; вольва не исчезает, хорошо выражена; споры 11—14 мкм;
  • Amanitopsis vaginata var. alba E.-J.Gilbert, 1918 — имеет шляпку размером до 9 см, белую или беловатую; ножка и вольва белые; споры 10—12×9—10 мкм;
  • Amanitopsis vaginata var. friabilis Karst., 1879 = Amanitopsis friabilis (Karst.) Sacc., 1887 = Amanita friabilis (Karst.) Bas, 1974 — шляпка коричнево-сероватая, покрыта тёмно-серыми хлопьями; ножка зернисто-чешуйчатая; вольва может исчезать; споры 10—12×8—10 мкм, базидии 45—60×9—12 мкм;

  • Amanitopsis vaginata var. umbrinolutea (Secr.) Wasser, 1978 = Amanitopsis umbrinolutea (Secr.) E.-J.Gilbert, 1928 = Amanita umbrinolutea Secr., 1833 = Amanita battarrae (Boud.) Bon, 1985[1] — шляпка диаметром до 12 см, жёлто-оливковая или серовато-коричневая; ножка серовато-коричневая или охристая, покрыта слабо выраженными чешуйками; вольва одного цвета с ножкой, хорошо выраженная.

Экология и распространение

Распространён в светлых лиственных и хвойных лесах, может быть найден и в степной зоне. В горах встречается во всех поясах от плакора до альпийского, часто в насаждениях сосны горной (Pinus mugo) и душекии зелёной (Duschekia viridis).

В Евразии и Северной Америке встречается повсеместно, также известен в Южной Америке (Бразилия, Аргентина, Перу, Колумбия, Чили, Уругвай), Африке (Алжир, Танзания), Австралии и Новой Зеландии.

Сезон в умеренном климате: май — ноябрь.

Сходные виды

Другие виды поплавка, все они условно-съедобны.

От других мухоморов отличается по отсутствию кольца. Малоопытные грибники часто не собирают этот гриб, принимая его за бледную поганку, на которую он может быть похож окраской шляпки.

Пищевые качества

Условно-съедобный гриб хорошего качества. В сыром виде может быть ядовитым[источник не указан 509 дней], требует обязательного отваривания. У грибников не пользуется большой популярностью из-за тонкой и хрупкой мякоти шляпок и опасности спутать с бледной поганкой. При сборе необходимо учитывать вероятность того, что у ядовитых мухоморов, особенно у зрелых, кольцо может случайно отсутствовать: следует собирать только грибы, определить которые можно с уверенностью.

Примечания

  1. По данным Species Fungorum этот гриб считается самостоятельным видом, название Amanita battarrae (Boud.) Bon, 1985 принято как текущее.
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Авторы и редакторы Википедии

Поплавок серый: Brief Summary ( Russian )

provided by wikipedia русскую Википедию
 src= Amanita battarrae var. vaginata — основная форма с пепельно-серой шляпкой, беловатой ножкой и белой вольвой, споры 9—12 мкм; Amanita vaginata var. plumbea (Bull.) Quél. & Bataille, 1902 = Amanitopsis plumbea (Schaeff.) J.Schröt. 1889 — отличается свинцово-серой с голубоватым оттенком окраской шляпки; Amanita vaginata f. olivaceoviridis (Fabry), 1971 = Amanitopsis vaginata var. olivaceoviridis (Fabry) Wasser, 1992 — с оливково-зелёной шляпкой, ножка беловатая с опушением возле основания, споры 10—13 мкм, базидии 40—45×12—14 мкм; Amanitopsis vaginata var. lividopallescens (Secr.) Gillet, 1874 = Amanita lividopallescens Romagn., 1982 — молодые шляпки беловатые, позже охристо-серые с неравномерной (пятнами) окраской; вольва не исчезает, хорошо выражена; споры 11—14 мкм; Amanitopsis vaginata var. alba E.-J.Gilbert, 1918 — имеет шляпку размером до 9 см, белую или беловатую; ножка и вольва белые; споры 10—12×9—10 мкм; Amanitopsis vaginata var. friabilis Karst., 1879 = Amanitopsis friabilis (Karst.) Sacc., 1887 = Amanita friabilis (Karst.) Bas, 1974 — шляпка коричнево-сероватая, покрыта тёмно-серыми хлопьями; ножка зернисто-чешуйчатая; вольва может исчезать; споры 10—12×8—10 мкм, базидии 45—60×9—12 мкм;

Amanitopsis vaginata var. umbrinolutea (Secr.) Wasser, 1978 = Amanitopsis umbrinolutea (Secr.) E.-J.Gilbert, 1928 = Amanita umbrinolutea Secr., 1833 = Amanita battarrae (Boud.) Bon, 1985 — шляпка диаметром до 12 см, жёлто-оливковая или серовато-коричневая; ножка серовато-коричневая или охристая, покрыта слабо выраженными чешуйками; вольва одного цвета с ножкой, хорошо выраженная.
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Авторы и редакторы Википедии

ツルタケ ( Japanese )

provided by wikipedia 日本語
ツルタケ Amanita vaginata 10109.jpg 分類 : 菌界 Fungi : 担子菌門 Basidiomycota : 菌じん綱 Hymenomycetes : ハラタケ目 Agaricales : テングタケ科 Amanitaceae : テングタケ属 Amanita : ツルタケ A. vaginata 学名 Amanita vaginata (Bull.) Lam. 1783[1][2] 和名 ツルタケ

ツルタケ (鶴茸 学名:Amanita vaginata) は、ハラタケ目テングタケ科キノコの一種。

特徴[編集]

夏から秋にかけて針葉樹林や広葉樹林に発生する中型のキノコである。傘は灰色で条線がある。ひだ、茎ともに白く、つばは無い。

この種の変種シロツルタケカバイロツルタケという種がある。どちらも色以外はほぼ同じ特徴を持っている。

食毒[編集]

生食すると中毒するが、加熱しても毒という文献や、普通に食用とする文献もあるのではっきりしたことはわかっていない。よく似たキノコにツルタケダマシタマゴテングタケモドキという毒キノコがあるので気を付けたほうがよい。この2種との違いはつばがあるかどうかであり、ツルタケにはつばがない。ただし、幼菌のうちは区別が困難であり、成菌でもつばが取れていることがあるので判別は慎重にしなければならない。

脚注および参考文献[編集]

  1. ^ Index Fungorum Partnership (Record Details: Amanita vaginata (Bull.) Lam.”. Index Fungorum. ^ Mycobank (2004-2011). “Species Amanita vaginata (Bull.) Lam. 1783”. MycoBank. ISBN 4-05-401882-3
  2.  src= ウィキメディア・コモンズには、ツルタケに関連するカテゴリがあります。  src= ウィキスピーシーズにツルタケに関する情報があります。

    関連項目[編集]

 title=
license
cc-by-sa-3.0
copyright
ウィキペディアの著者と編集者
original
visit source
partner site
wikipedia 日本語

ツルタケ: Brief Summary ( Japanese )

provided by wikipedia 日本語

ツルタケ (鶴茸 学名:Amanita vaginata) は、ハラタケ目テングタケ科キノコの一種。

license
cc-by-sa-3.0
copyright
ウィキペディアの著者と編集者
original
visit source
partner site
wikipedia 日本語

우산버섯 ( Korean )

provided by wikipedia 한국어 위키백과

AmanitaVaginata.jpg

우산버섯은 식용이며 주름버섯목 광대버섯과이다. 학명은 Amanita vaginata이다.[1]

특징

자실체는 초기에는 백색의 작은 달걀모양이나 성장하면서 정단부의 외피막이 파열되어 갓과 대가 나타난다. 갓은 크기가 30-90mm이며, 초기에는 반구형이나 성장 후에는 중앙 블록편평형-편평형으로 된다. 표면은 습할 때 다소 점성이 있으면 평활하고, 갈색, 회갈색, 황갈색 등의 다양한 색이며, 주변부위는 옅은 색을 띠며 방사상의 선명한 흠선이 있다. 조직은 비교적 얇고 부드러우며, 육질형이고 백색이나 표피층은 회갈색이다. 맛과 향기는 부드럽다. 주름살은 대에 떨어진 주름살이고 성글며, 주름살끝은 다소 분질상이다. 대는 크기가 53-180*15-20mm로 원통형이며 위쪽이 다소 가늘다. 표면은 백색 또는 회백색을 띠며, 평활하거나 다소 분질상이다. 기부에는 아래쪽은 대에 부착되어 있고 위쪽에는 떨어진 백색 대주머니가 있다. 턱받이는 없고 초기에는 대의 속은 차 있으나 성장하면 비어 있다.

발생시기

여름-가을에 활엽수와 침엽수림 내 지상에 단생 혹은 산생하며 외생균근형성균이다.

분포

한국, 동아시아, 중국, 유럽 , 북미, 호주 등에 분포한다.

각주

  1. 농촌진흥청 농업과학기술원 (2004년 6월 25일). 《한국의 버섯》. 동방미디어. 113-114쪽.
 title=
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia 작가 및 편집자