dcsimg

Kleine Wachsblume ( Alemão )

fornecido por wikipedia DE

Die Kleine Wachsblume (Cerinthe minor)[1] ist eine Pflanzenart aus der Gattung der Wachsblumen (Cerinthe) in der Unterfamilie der Boraginoideae innerhalb der Familie der Raublattgewächse (Boraginaceae).

Beschreibung

 src=
Illustration aus Sturm

Vegetative Merkmale

Die Kleine Wachsblume wächst als zweijährige oder ausdauernde krautige Pflanze und erreicht Wuchshöhen von 15 bis 60 Zentimetern. Der kahle, bläulich bereifte und oft rötlich überlaufene Stängel ist von Grund an oder erst im oberen Teil verzweigt, er ist gerundet bis kantig und im oberen Teil und an der Ästen schmal geflügelt.[2]

Die grundständigen Laubblätter sind gestielt und ihre Blattspreiten sind bei einer Länge von bis zu 15 Zentimetern länglich-eiförmig sowie häufig weißlich gefleckt. Die unteren Stängelblätter sind spatelförmig, sie sind am Grund keilförmig verschmälert, pfeifförmig geöhrt und sitzend. Die oberen Stängelblätter sind eiförmig mit herzförmigem Spreitengrund stängelumfassend, mit stumpfem oder seicht ausgerandetem oberen Ende und sie sind blaugrün und mit weißlichen Höckern besetzt, die aber keine Haare mehr tragen.[2]

Generative Merkmale

Die Blütezeit reicht von Mai bis Juli. Die Blüten stehen in dichten Wickeln auf zuletzt waagrecht abstehenden, dünne Stielen. Die Hochblätter sind herzförmig.[2]

Die zittrigen Blüten sind fünfzählig mit doppelter Blütenhülle. Die Kelchzipfel sind schmal elliptisch, stumpf, und am Rand fein borstig bewimpert. Die Blütenkrone ist mit einer Länge von 10 bis 14 Millimetern etwas mehr als doppelt so lang wie der Kelch. Die fünf Kronblätter sind auf der Hälfte bis zu zwei Drittel ihrer Länge verwachsen. Die Kronzipfel sind lanzettlich und neigen sich aufrecht zueinander. Die gelbe Blütenkrone besitzt am Grunde der Kronzipfel auf der Innenseite oft fünf braunpurpurfarbene Flecken. Die Staubblätter sind etwa so lang wie die Kronzipfel.[2]

Die Teilfrüchte sind eiförmig und spitz, etwa 3 Millimeter lang, matt glänzend und zuletzt schwarz.[2]

Die Chromosomenzahl beträgt 2n = 18 oder 36.[3]

 src=
Habitus und Laubblätter

Ökologie

Bei der Kleine Wachsblume handelt es sich um einen Hemikryptophyten. Die Ausbreitung der Diasporen erfolgt durch den Wind und mittels einer Klettwirkung. Die Bestäubung findet durch Insekten statt.[1]

Standortbedingungen

Die Kleine Wachsblume gedeiht an Trockengebüschsäumen und mäßig trockene Brachen und Ruderalstellen. Sie gedeiht am besten auf sommerwarmen, mäßig trockenen, nährstoffreichen, meist kalkhaltigen Lehmböden. Sie wächst in Gesellschaften der Verbände Onopordion oder Mesobromion, in Osteuropa auch im Verband Geranion sanguinei.[3]

 src=
Dieser Artikel oder Absatz stellt die Situation in Deutschland dar. Hilf mit, die Situation in anderen Staaten zu schildern.

Gefährdung und Bestandsentwicklung in Deutschland

In Deutschland kommt nur die Unterart Cerinthe minor subsp. minor vor. Die Kleine Wachsblume s. str. ist nach der Bundesartenschutzverordnung (BArtSchV) in Deutschland nicht besonders geschützt.[1] Sie galt 1996 nach der Roten Liste der gefährdeten Pflanzenarten in Deutschland als nicht gefährdet und Deutschland hat keine besondere Verantwortlichkeit für den Erhalt dieser Art.[1] Sie ist in Hessen, Mecklenburg-Vorpommern, Niedersachsen, Nordrhein-Westfalen ein Neophyt.[4] In den anderen Bundesländern Deutschlands in denen sie vorkommt gilt sie als Archaeophyt. In der Roten Liste der gefährdeten Arten von Bayern aus dem Jahr 2003 ist die Kleine Wachsblume als „stark gefährdet“ eingestuft.[5] Bayern trägt dabei eine besondere Verantwortung für Cerinthe minor, da deutschlandweit sonst nur noch vereinzelt Nachweise aus Thüringen und Hessen vorliegen. In Sachsen gilt die Kleine Wachsblume als „vom Aussterben bedroht“, in Sachsen-Anhalt bereits als „ausgestorben“.[6]

Als Hauptgefährdungsursachen sind die Intensivierung der Landwirtschaft, der Herbizideinsatz sowie die tiefe Bodenbearbeitung aufgeführt, welche das Auskeimen der Samen unterbinden.

Systematik und Verbreitung

Die Erstveröffentlichung von Cerinthe minor erfolgte durch Carl von Linné. Synonyme für Cerinthe minor L. sind: Cerinthe longiflora Viv., Cerinthe indigotisans Borbás.[7]

Die Art Cerinthe minor ist von Europa bis Vorderasien verbreitet.[8] In Mitteleuropa gilt sie als Archaeophyt.[3]

Von Cerinthe minor gibt es etwa drei Unterarten:[7]

Trivialnamen

Für die Kleine Wachsblume bestehen bzw. bestanden auch die weiteren deutschsprachigen Trivialnamen: Berghundszunge, uneinige Brüder (Tirol im Pongau), Fleckenkraut, Grünschnecke (Waldbrühl) und Wosblatcher (Siebenbürgen).[9]

Einzelnachweise

  1. a b c d Cerinthe minor L., Kleine Wachsblume. FloraWeb.de
  2. a b c d e Gustav Hegi: Illustrierte Flora von Mitteleuropa. Pteridophyta, Spermatophyta. 2. Auflage. Band V. Teil 3: Angiospermae: Dicotyledones 3 (3) (Pirolaceae – Verbenaceae). Carl Hanser bzw. Paul Parey, München bzw. Berlin/Hamburg 1966, ISBN 3-489-76020-4, S. 89, urn:nbn:de:hbz:061:2-170701-p0241-9 (unveränderter Nachdruck der 1. Auflage von 1927 mit Nachtrag).
  3. a b c Erich Oberdorfer: Pflanzensoziologische Exkursionsflora für Deutschland und angrenzende Gebiete. Unter Mitarbeit von Angelika Schwabe und Theo Müller. 8., stark überarbeitete und ergänzte Auflage. Eugen Ulmer, Stuttgart (Hohenheim) 2001, ISBN 3-8001-3131-5, S. 783.
  4. Michael Hassler, Bernd Schmitt: Datenblatt bei Flora von Deutschland - Eine Bilder-Datenbank, Version 3.45.
  5. Steckbrief und Verbreitungskarte für Bayern. In: Botanischer Informationsknoten Bayerns.
  6. C. Trepesch, A. Zehm: Kleine Wachsblume, Cerinthe minor L. (PDF) Bayerisches Landesamt für Umwelt, November 2009, abgerufen am 14. März 2018.
  7. a b c d e Benito Valdés, 2011: Boraginaceae.: Datenblatt Cerinthe minor In: Euro+Med Plantbase - the information resource for Euro-Mediterranean plant diversity.
  8. Cerinthe im Germplasm Resources Information Network (GRIN), USDA, ARS, National Genetic Resources Program. National Germplasm Resources Laboratory, Beltsville, Maryland. Abgerufen am 24. Juli 2020.
  9. Georg August Pritzel, Carl Jessen: Die deutschen Volksnamen der Pflanzen. Neuer Beitrag zum deutschen Sprachschatze. Philipp Cohen, Hannover 1882, Seite 88. (online).
licença
cc-by-sa-3.0
direitos autorais
Autoren und Herausgeber von Wikipedia
original
visite a fonte
site do parceiro
wikipedia DE

Kleine Wachsblume: Brief Summary ( Alemão )

fornecido por wikipedia DE

Die Kleine Wachsblume (Cerinthe minor) ist eine Pflanzenart aus der Gattung der Wachsblumen (Cerinthe) in der Unterfamilie der Boraginoideae innerhalb der Familie der Raublattgewächse (Boraginaceae).

licença
cc-by-sa-3.0
direitos autorais
Autoren und Herausgeber von Wikipedia
original
visite a fonte
site do parceiro
wikipedia DE

Cerinthe minor ( Espanhol; Castelhano )

fornecido por wikipedia ES

Cerinthe minor es una planta de la familia de las boragináceas.

 src=
Ilustración

Descripción

Similar a Cerinthe major pero es una anual o bianual con flores más pequeñas, de 10-12 mm de largo, amarillas y a veces con 5 puntos violetas hacia la base, con los lóbulos puntiagudos y rectos.[1]

Distribución y hábitats

En Baleares. En prados y baldíos sobre todo de suelo calizo.[2]

Taxonomía

Cerinthe minor fue descrita por Carlos Linneo y publicado en Species Plantarum 1: 137. 1753.[3]

Sinonimia
  • Cerinthe connivens Clairv.
  • Cerinthe glabra Scop. ex Nyman
  • Cerinthe indigotisans Borbás
  • Cerinthe lurida Salisb.
  • Cerinthe macrophylla Boiss.
  • Cerinthe maculata L.
  • Cerinthe pseudoaspera Schur
  • Cerinthe quinquemaculata Wahlenb.
subsp. auriculata (Ten.) Domac
  • Cerinthe auriculata Ten.
  • Cerinthe cilicica Kotschy ex Boiss.
  • Cerinthe cleiostoma Boiss. & Spruner
  • Cerinthe hirsuta Wettst. ex Stapf
  • Cerinthe lamprocarpa Murb.
  • Cerinthe minor var. ciliaris DC.[4]

Nombre común

  • Castellano: ceriflor menor, escarapelada menor.[5]

Referencias

  1. Blamey, M.; Grey-Wilson, Chr. (2008). Flores Silvestres del Mediterráneo. Barcelona:Omega. ISBN 978-84-282-1450-6.
  2. García Rollán, M. (2005). Atlas clasificatorio de la flora de España peninsular y Balear 1 (3ª corregida edición). Madrid:Mundi-Prensa, Ministerio de Agricultura Pesca y Alimentación. ISBN 84-491-0701-6.
  3. «Cerinthe minor». Tropicos.org. Missouri Botanical Garden. Consultado el 23 de diciembre de 2012.
  4. Cerinthe minor en Plant List
  5. «Cerinthe minor». Real Jardín Botánico: Proyecto Anthos. Consultado el 23 de diciembre de 2012.

 title=
licença
cc-by-sa-3.0
direitos autorais
Autores y editores de Wikipedia
original
visite a fonte
site do parceiro
wikipedia ES

Cerinthe minor: Brief Summary ( Espanhol; Castelhano )

fornecido por wikipedia ES

Cerinthe minor es una planta de la familia de las boragináceas.

 src= Ilustración
licença
cc-by-sa-3.0
direitos autorais
Autores y editores de Wikipedia
original
visite a fonte
site do parceiro
wikipedia ES

Ośmiał mniejszy ( Polonês )

fornecido por wikipedia POL

Ośmiał mniejszy (Cerinthe minor L.) – gatunek roślin należący do rodziny ogórecznikowatych (Boraginaceae). Rośnie dziko w Azji Zachodniej (Liban, Syria, Turcja) oraz w Europie Południowej, Wschodniej i Środkowej. Jest też uprawiany w niektórych innych regionach świata[3]. W Polsce jest archeofitem lub efemerofitem, występuje w południowej części kraju, czasami zawlekany jest również w inne regiony Polski[4].

Morfologia

Pokrój
Roślina zielna o wysokości 20-60 cm, cała sina naga i gładka, lub słabo szorstko owłosiona[5].
Liście
Pojedyncze, podługowate i zaokrąglone, dość często z białymi plamkami. Liście odziomkowe wyrastają na długich ogonkach, łodygowe nasadami obejmują łodygę. Górne przysadki mają orzęsione brzegi[4].
Kwiaty
Cytrynowożółte, czasami posiadające 5 purpurowych plam. Płatki korony lancetowate, zaostrzone i podzielone do 1/2 lub 1/3[5],
Owoc
Szare i lśniące rozłupki[5].
 src=
Morfologia

Biologia i ekologia

Roślina dwuletnia lub bylina. Rośnie na przydrożach, w suchych potokach, na skałach. Kwitnie od maja do lipca[5]. Liczba chromosomów 2n = 36[4].

Przypisy

  1. Stevens P.F.: Angiosperm Phylogeny Website (ang.). 2001–. [dostęp 2010-03-22].
  2. The Plant List. [dostęp 2012-05-28].
  3. Germplasm Resources Information Network (GRIN). [dostęp 2012-05-28].
  4. a b c Lucjan Rutkowski: Klucz do oznaczania roślin naczyniowych Polski niżowej. Warszawa: Wyd. Naukowe PWN, 2006. ISBN 83-01-14342-8.
  5. a b c d Władysław Szafer, Stanisław Kulczyński: Rośliny polskie. Warszawa: PWN, 1953.
licença
cc-by-sa-3.0
direitos autorais
Autorzy i redaktorzy Wikipedii
original
visite a fonte
site do parceiro
wikipedia POL

Ośmiał mniejszy: Brief Summary ( Polonês )

fornecido por wikipedia POL

Ośmiał mniejszy (Cerinthe minor L.) – gatunek roślin należący do rodziny ogórecznikowatych (Boraginaceae). Rośnie dziko w Azji Zachodniej (Liban, Syria, Turcja) oraz w Europie Południowej, Wschodniej i Środkowej. Jest też uprawiany w niektórych innych regionach świata. W Polsce jest archeofitem lub efemerofitem, występuje w południowej części kraju, czasami zawlekany jest również w inne regiony Polski.

licença
cc-by-sa-3.0
direitos autorais
Autorzy i redaktorzy Wikipedii
original
visite a fonte
site do parceiro
wikipedia POL

Pidosnic ( Romeno; moldávio; moldavo )

fornecido por wikipedia RO


Pidosnicul (Cerinthe minor), numit și somnoroasă, cerițică mică, adormită, ceara câmpului, cerișoară, iarbă de ceară, pedosnică,[1] este o plantă anuală sau bisanuală din familia boraginacee, complet glabră, frecventă de la câmpie până în regiunea montană prin locuri înierbate, mărăcinișuri uscate, marginea pădurilor. Frunze bazale spatulate, adeseori cu pete albe caracteristice, care pot fi observate uneori și pe frunzele tulpinale, alungit eliptice, amplexicaule. Flori galbene, bracteolate, grupate în cincine laxe, terminale. Nucule concrescute câte 2, cenușii-negre.[2]

Descrierea

 src=
Pidosnic, ilustraţie

Este o plantă anuală sau bisanuală (rar perenă), înaltă de 20—50 (60) cm, cu rădăcină pivotată. Are tulpina erectă sau ascendentă, ramificată de la bază sau numai în partea superioară, cilindrică sau ușor muchiată, bogat foliată, glabră și glaucă. Frunze bazale sunt alungit ovate, spatulate, lungi de 8—10 (15) cm și late de 4—5 cm, în timpul înfloririi adeseori uscate. Frunze tulpinale alungit ovate, sesile, amplexicaule, lungi de 4—6 cm și late de 2—3 cm, cele din regiunea inflorescenței mai mici, toate glabre, mai mult sau mai puțin netede, la vârf obtuze sau ușor emarginate și prevăzute cu punctuațiuni albe sau violete, reprezentând soclurile perilor dispăruți.[3]

Înflorește în iulie - iunie. Florile sunt galbene, solitare, dispuse în cincine, cu bractei mari și pediceli patenți. Caliciu 5-partit, cu lobi ovați, inegali, la vârf obtuzi, pe margini ciliați. Corolă tubuloasă, lungă de 10—14 mm, de 2 ori mai lungă decât caliciul, cu 5 dinți liniar lanceolați, drepți, la vârf ascuțiți și conivenți, la bază pe partea externă cu câte o maculă purpurie. Stamine sagitiforme, scurt pedicelate, cu antere galbene, mult mai lungi decât filamentele, prevăzute la bază cu 2 apendici filiformi.[3]

Fructele sunt nucule concrescute câte 2, ovoidale, cu baza plană, la vârf acutiuscule, lungi de cca 3 mm, de culoare cenușie, cu pete negre, mici.[3]

Habitatul

Se întâlnește în locuri uscate, pârloage, dărâmături, răzoare, mărăcinișuri, pe marginea drumurilor și a pădurilor, de la câmpie până în regiunea montană.[3]

Răspândirea

Crește în centrul și sudul Europei și în sud-vestul Asiei.[3]

Este o plantă comună răspândită în întreaga Românie și în Republica Moldova.[3][4]

Referințe

  1. ^ Constantin Drăgulescu. Dicționar de fitonime românești. Ediția a 5-a completată. Editura Universității “Lucian Blaga” Sibiu 2018
  2. ^ Alexandru Buia, Anton Nyárády, Mihai Răvăruț. Botanica agricolă. Vol. II. Sistematica plantelor. Editura Agro-Silvică. București.1965
  3. ^ a b c d e f Academia Republicii Populare Romîne. Flora Republicii Populare Romîne. Volumul VII. Redactor principal: Acad. Traian Săvulescu. Colaboratorii volumului VII: Al. Buia, E. Ghișa, I. Grințescu, M. Gușuleac, I. Morariu, A. Nyárády, Acad. E. I. Nyárády, A. Paucă, M. Răvăruț, Em. Țopa. Editura Academiei Republicii Populare Romîne. 1960
  4. ^ Гейдеман Т.С. Определитель высших растений Молдавской ССР (третье издание, переработанное и дополненое). Кишинев: Штиинца, 1986.
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Pidosnic
licença
cc-by-sa-3.0
direitos autorais
Wikipedia autori și editori
original
visite a fonte
site do parceiro
wikipedia RO

Pidosnic: Brief Summary ( Romeno; moldávio; moldavo )

fornecido por wikipedia RO


Pidosnicul (Cerinthe minor), numit și somnoroasă, cerițică mică, adormită, ceara câmpului, cerișoară, iarbă de ceară, pedosnică, este o plantă anuală sau bisanuală din familia boraginacee, complet glabră, frecventă de la câmpie până în regiunea montană prin locuri înierbate, mărăcinișuri uscate, marginea pădurilor. Frunze bazale spatulate, adeseori cu pete albe caracteristice, care pot fi observate uneori și pe frunzele tulpinale, alungit eliptice, amplexicaule. Flori galbene, bracteolate, grupate în cincine laxe, terminale. Nucule concrescute câte 2, cenușii-negre.

licença
cc-by-sa-3.0
direitos autorais
Wikipedia autori și editori
original
visite a fonte
site do parceiro
wikipedia RO

Cerinthe minor ( Vietnamita )

fornecido por wikipedia VI

Cerinthe minor là loài thực vật có hoa trong họ Mồ hôi. Loài này được L. mô tả khoa học đầu tiên năm 1753.[1]

Chú thích

  1. ^ The Plant List (2010). Cerinthe minor. Truy cập ngày 11 tháng 6 năm 2013.

Liên kết ngoài


Bài viết liên quan đến phân họ thực vật Boraginoideae này vẫn còn sơ khai. Bạn có thể giúp Wikipedia bằng cách mở rộng nội dung để bài được hoàn chỉnh hơn.
licença
cc-by-sa-3.0
direitos autorais
Wikipedia tác giả và biên tập viên
original
visite a fonte
site do parceiro
wikipedia VI

Cerinthe minor: Brief Summary ( Vietnamita )

fornecido por wikipedia VI

Cerinthe minor là loài thực vật có hoa trong họ Mồ hôi. Loài này được L. mô tả khoa học đầu tiên năm 1753.

licença
cc-by-sa-3.0
direitos autorais
Wikipedia tác giả và biên tập viên
original
visite a fonte
site do parceiro
wikipedia VI