Russula subfoetens (Worthington George Smith, 1873),[1] denumită în popor ciupercă puturoasă sau băloșel,[2] este o specie de ciuperci necomestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Russula care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe soluri umede, izolată sau în grupuri mai mici, numai în păduri de foioase în special sub fagi și stejari. Buretele, crescând de la câmpie munte, se dezvoltă din iunie până târziu în octombrie.[3][4]
Descriere
-
Pălăria: Ea este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 5,5-12 cm, destul de cărnoasă, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, la maturitate boltită, în sfârșit plată sau concavă, deseori neregulată precum ombilicală în centru și cu crestături radiale la margine. Cuticula groasă nu poate fi separată de carne, este netedă în tinerețe apoi radial-fibroasă, pentru mult timp lucioasă, dezvoltând repede o margine striată, fiind lipicioasă, gonflată și gelatinoasă la umezeală. Coloritul tinde de la galben-ocru până la un galben maroniu, mai închis în centru.
-
Lamelele: Ele sunt subțiri și destul de fragile, la început foarte dense, apoi mai distanțate, inegale și bifurcate, fiind aderente sau rotunjite la picior. Coloritul este la început albicios, mai târziu de crem gălbui sau ocru pal, ruginind parțial la bătrânețe.
-
Sporii: Ei sunt ovali, și evident verucoși cu negi conic-obtuzi, având o mărime de 6,2-8,7 x 5-6,9 microni. Pulberea lor este de un crem palid.
-
Piciorul: El are o înălțime de 5-7 cm și o lățime de 1,5-3,5 cm, este cilindric, împăiat și gros la ciuperca tânără, la maturitate mai mult sau mai puțin gol sau cu caverne. Tija este de culoare albicioasă, adesea oară cu pete maronii și perlat cu lăcrimioare.
-
Carnea: Ea este nu foarte compactă, mai degrabă elastică, de culoare albicioasă, găbuind deseori repede în contact cu aerul. Mirosul este la început aproape imperceptibil, devenind repede alcalin și puturos, dar nu astfel de extrem ca la vinețica puturoasă arătând și nuanțe fructuoase. Gustul este iute, tardiv și amar.[5][4]
-
Reacții chimice: Buretele se decolorează cu hidroxid de sodiu) puternic galben.[6]
R. subfoetens, lamele și picior
Confuzii
Buretele poate fi confundat de exemplu cu: Russula amoenolens, (necomestibilă, miros de topinambur sau brânză, gust destul de iute),[7] Russula consobrina, (necomestibilă, miros slab de mere, gust foarte iute)[8] Russula grata sin. Russula laurocerasi (necomestibilă, probabil și ușor otrăvitoare, mai mică de statură, miroase a migdale amare, numai ușor iute dar foarte amară),[9] Russula fellea (otrăvitoare, miros de mere gătite sau pelargonie, foarte iute și amar),[10] Russula foetens (necomestibilă, cu gust și miros asemănător, dar mai puternic, pestilențial decât R. subfoetens),[5] Russula fragrantissima (comestibilitate foarte restrânsă, miros de anason, destul de iute)[11] sau Russula illota (necomestibilă, miros foarte complex, ca de migdale, anason ori fructuos până la spermatic și puturos-dezgustător, gust amar și iute) sau Russula ochroleuca (comestibilă, fără margine striată, cu miros slab fructuos și gust picant foarte ușor iute).[12]
Ciuperci asemănătoare
Russula grata sin. laurocerasi
Valorificare
Se înțelege de singur, că băloșelul nu este comestibil. Din păcate se găsesc deseori exemplare călcate în picioare sau rupte. Nu distrugeți această ciupercă frumoasă, mult mai mult acceptați valoarea ei ecologică pentru arbori și pădure!
Note
-
^ Mycobank
-
^ Denumire RO
-
^ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 215-216, ISBN 88-85013-37-6
- ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 396, ISBN 978-3-440-14530-2
- ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 400-401, ISBN 3-405-11774-7
-
^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 478, ISBN 3-85502-0450
-
^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 390-391, ISBN 88-85013-37-6
-
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445, ISBN 3-405-12116-7
-
^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 78-79, ISBN 978-3-440-13447-4
-
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 644-645, ISBN 3-405-12081-0
-
^ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 388-389, ISBN 88-85013-37-6
-
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 330-331, ISBN 3-405-12124-8
Bibliografie
- (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
- Bruno Cetto, vol. 1-6 (vezi sus)
- Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
- Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
- Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
-
Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Legături externe
Materiale media legate de Băloșel la Wikimedia Commons
.JPG)
.JPG)
_Fr_67725.jpg)
.JPG)
